Prin Ordinul IFPS nr.76 Cu privire la organizarea activității funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală din 29.01.2016, a fost implementată pe întreg teritoriu al Republicii Moldova activitatea funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală.
Activitatea funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală are menirea de a populariza legislația fiscală în rândurile contribuabililor, efectuată în scopul instituirii unor relații de parteneriat între Serviciul Fiscal de Stat cu mediul de afaceri și cetățenii.
Măsurile, acțiunile și procedeele utilizate de către funcționarul fiscal în sectorul de administrare fiscală practică un caracter de prevenire și s-au manifestat prin următoarele:
În cadrul activității funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală, o atenție sporită a fost acordată depistării și aplicării acțiunilor de conformare față de persoane care desfășoară activitate de întreprinzător ilicită, cum ar fi comerțul stradal, comerțul în locurile neautorizate, etc.
Serviciul Fiscal de Stat reiterează că desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă conform legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale, fiind posibilă inclusiv și răspunderea penală.
Serviciul Fiscal de Stat va desfășura în continuare activitatea funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală, deoarece conformarea fiscală voluntară se bazează pe un proces educațional de lungă durată, care are drept impact schimbarea comportamentului fiscal al fiecărui contribuabil în parte.