Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie şi/sau în folosinţă proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute. Ghidul privind înregistrarea contractului de transmitere în posesie şi/sau în folosinţă a proprietății imobiliare poate fi consultat
aici.
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 37% în perioada ianuarie-februarie 2024 și constituie 12,03 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare realizate de către Direcțiile deservire fiscală cu reprezentanții Asociațiilor de proprietari în condominiu și Asociațiilor de proprietari de locuințe privatizate, în urma petițiilor depuse de cetățeni, sesizărilor de către Primării, organele de drept și altele, în perioada ianuarie-februarie 2024 au fost identificate 489 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile.
De asemenea, au fost efectuate controale la 83 persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 38,6 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 8,6 mii lei și aplicată amendă în mărime de 6,4 mii lei.
În rezultatul acțiunilor întreprinse în perioada ianuarie-februarie 2024, au fost înregistrate 4 514 contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, sau cu 16% mai multe decât în perioada similară a anului 2023. Din numărul total de contracte, au fost stabiliți 3 473 de contrbuabili unici, care au înregistrat contractele de locațiune la Serviciul Fiscal de Stat.
|
Perioada 01.01.2023-28.02.2023
|
Perioada 01.01.2024-29.02.2024
|
Devieri 2024/2023
|
suma
|
%
|
Încasări, mii lei
|
8 782
|
12 030,3
|
+3 248
|
+ 37
|
Contracte înregistrate
|
3 893
|
4 514
|
+621
|
+16
|