Printre acțiunile prioritare ale DAF Râșcani rămân conformarea voluntară a contribuabililor, ridicarea disciplinei financiare, majorarea bazei fiscale și diminuarea restanţelor la bugetul public național a agenților economici. Astfel, în luna aprilie 2016 au fost organizate cinci ședințe de conformare cu contribuabili ce activează în domeniile alimentației publice, producerea mobilei şi servicii de construcţii, la care au participat 31 de agenţi economici.
În cadrul ședințelor de conformare, contribuabilii au fost informați privind oportunitatea desfășurării activităţii de întreprinzător în conformitate cu prevederile cadrului legal, fiind îndemnați să-şi revadă poziția referitor la corectitudinea declarării benevole şi achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii audiați au dat asigurări că vor întreprinde acţiuni pentru majorarea veniturilor la bugetul public național.
În aceeași perioadă, au mai fost convocate patru şedinţe cu participarea reprezentanților Preturii şi ai Casei teritoriale de asigurări sociale, la care au fost audiaţi 18 agenți economici ce au admis restanțe la bugetul public național, în sumă de 4570,7 mii lei, stabilindu-se termene limită de achitare a restanțelor.
În scopul reducerii restanţelor, în perioada de referinţă au fost aplicate măsurile de executare silită, fiind încasate mijloace financiare, în sumă de 1482,3 mii lei, inclusiv prin:
- înaintarea ordinelor incaso la conturile bancare ale restanţierilor–1294,2mii lei;
- ridicarea banilor în numerar – 188,1 mii lei;
- aplicate sechestre pe bunurile contribuabililor restanţieri – în 2 cazuri.
De asemenea, au fost efectuate verificări pe străzile sectorului, fiind constatate 11 cazuri de activitate ilicită a persoanelor fizice. Toate acţiunile întreprinse au avut ca scop asigurarea acumulării de venituri la Bugetul Public Naţional, diminuarea restanţelor înregistrate şi creşterea nivelului de conformare voluntară a contribuabililor la calcularea deplină a obligaţiilor fiscale.
Foto: www.fisc.md