În perioada lunii noiembrie 2016, IFS Briceni a desfășurat mai multe activități de administrare fiscală, între care se înscriu și cele de instruire a contribuabililor. Astfel, în această perioadă au avut loc două seminare de instruire pentru agenții economici. În cadrul lor au fost oferite informații legate de inițierea și gestionarea afacerii, de aspecte fiscale și juridice din legislația muncii, s-a atras atenția asupra respectării legislației în vigoare în contextul onorării obligațiilor fiscale și asupra efectelor negative ale achitării salariului „în plic” și „muncii la negru”.
Au mai fost discutate următoarele subiecte:
• surse de venit impozabile și surse de venit neimpozabile;
• reținerea impozitului pe venit la sursa de plată;
• obligațiile fiscale aferente impozitului pe venit pentru dividendele achitate;
• conformarea benevolă a contribuabililor;
• indicațiile metodologice instructive ale MF, IFPS.
O atenție deosebită s-a acordat promovării serviciilor fiscale electronice. Astfel, agenții economici prezenți au aflat despre procedura de comandă on-line a formularelor tipizate, posibilitatea imprimării lor de sine stătător pe hârtie simplă, despre sistemul e-Cerere.
În cadrul campaniei de educare fiscală a societății și de îmbunătățire a civismului fiscal, IFS Briceni a organizat seminare generale cu privire la SFS și administrare fiscală în clasele liceale. Elevii au fost familiarizați cu sistemul bugetar din Republica Moldova, categoriile de impozite, dezavantajele achitării salariilor „în plic” și desfășurarea „muncii la negru”. În același timp, a fost prezentată informația referitoare la obligația prezentării Declarației CET și necesitatea solicitării Bonului de casă, cu privire la înregistrarea contractelor de arendă la IFS și accesarea site-ului web
www.fisc.md.
În vederea prevenirii și combaterii activității ilicite de întreprinzător, IFS pe raionul Briceni a efectuat controale fiscale privind combaterea activității ilicite în domeniul de transportare de călători și bagaje în regim ,,taxi” și în domeniul comerțului în piețele din or. Edineț și or. Cupcini. Drept rezultat, au fost întocmite 5 procese-verbale cu privire la contravenție.
Pe parcursul lunii noiembrie au fost efectuate controale fiscale operative la 5 agenți economici din domeniul comerțului cu amănuntul al produselor alimentare, fiind depistate următoarele încălcări:
- 2 cazuri de efectuare a încasărilor bănești în numerar fără utilizarea mașinii de casă și control existente;
- 3 cazuri de neprezentare a documentelor la prima cerere, împiedicarea controlului. Drept rezultat, vor fi aplicate amenzi fiscale în conformitate cu prevederile Codului Fiscal în sumă de 25,0 mii lei.
Foto: www.fisc.md