Agenda Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru 13 septembrie 2013

13/09/2013
  830 - Depunerea jurământului de investire de către noi funcţionari publici, care vor avea toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. 930 - Dialog deschis “La o ceaşcă de cafea cu Şeful Fiscului” cu Domnul Valeriu Ghileţchi - Deputat în Parlamentul RM, membru al comisiei pentru politică externă şi integrare europeană. 1020 - Întrevedere cu Excelenţa Sa, Dna Ingrid Tersman, Ambasadorul Suediei în Republica Moldova, și Excelenţa Sa domnul Matthias Meyer, Ambasadorul Germaniei în Moldova, tema discuției fiind implementarea cu succes a reformelor fiscale, înlăturarea barierelor cu care ce confruntă investitorii, care vor asigura un mediu propice pentru investiţiile străine. 1100 - 1430 - Ședința Comisiei de audiere a IFS teritoriale: Cantemir, Dondușeni, Sîngerei, Rezina și Nisporeni privind raportarea despre executarea planurilor de încasări, eficienţa activităţii de administrare fiscală cu acumularea veniturilor la BPN, precum și în relaţia cu contribuabilii, cât şi în activitatea internă, transparenţa şi respectul faţă de contribuabili. 1500 - 1700 - Programul de audienţe a agenţilor economici, având ca subiecte explicaţii directe din domeniul fiscal, precum și pentru evitarea erorilor în relaţia cu inspectoratele fiscale teritoriale. sup { vertical-align: baseline; position: relative; top: -0.4em; } Foto: adevarul.ro

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events