ANUNȚ: Autentificarea cu login și parolă de pe www.servicii.fisc.md va fi suspendată

16/12/2020

    Serviciul Fiscal de Stat anunță că, începând cu anul 2021 va fi anulată autentificarea cu login și parolă pe portalul www.servicii.fisc.md

    Astfel, unica metodă de autentificare în cadrul serviciilor fiscale electronice va avea loc prin intermediul sistemului „Cabinetul personal al contribuabilului”. Autentificarea cu credențiale (login, e-mail și parolă) existentă la momentul actual pe portalul www.servicii.gov.md nu va mai fi necesară, aceasta fiind suspendată printr-un anunț, publicat la data de 27.02.2020 (vezi anunțul). 

    Conform unui ordin al Serviciului Fiscal de Stat (nr. 125 din 24.02.2020), sistemul „Cabinetul personal al contribuabilului” va fi dat în exploatare industrială la data de 30 decembrie 2020. Conform acestuia, autentificarea în cadrul serviciilor fiscale electronice se efectuează prin intermediul serviciului guvernamental de autentificare și control MPass. Totodată, conform pct. 4 al aceluiași Ordin, la data de 26 august 2020 a fost abrogat Ordinul SFS nr. 62/2019 cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice, care prevede la etapa actuală posibilitatea de autentificare cu login/e-mail și parolă. 

    Excluderea metodei de autentificare prin login/e-mail și parolă a fost generată de necesitatea alinierii mecanismelor de autentificare în cadrul serviciilor fiscale electronice la HG nr. 1090/2013 privind serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass). Serviciul guvernamental MPass pune la dispoziție autentificarea prin diverse metode:

• cu semnătură electronică eliberată pe dispozitiv securizat de creare a semnăturii în baza cartelei SIM (obținută de la Î.M. „Orange Moldova” sau Î.M. „Moldcell” S.A);

• cu semnătură electronică eliberată pe dispozitiv criptografic - Token (obținută de la I.P. „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică” sau I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”),

• cu buletin de identitate electronic emis de către I.P. „Agenția Servicii Publice”;

• prin metoda „Autentificare în doi pași”, care nu necesită aplicarea semnăturii electronice pentru fiecare autentificare, ci doar la prima setare a codului de verificare în contul MPass. 

    Astfel, SFS a asigurat integrarea serviciilor fiscale electronice cu MPass, însă nu a suspendat imediat posibilitatea de autentificare prin login/e-mail și parolă pentru a oferi posibilitate contribuabililor de a se acomoda la noul instrument lansat la etapa respectivă și pentru că există utilizatori ai serviciilor fiscale electronice doar cu drept de vizualizare și creare a documentelor fiscale electronice, fără drept de semnare. Astfel, Agenția de Guvernare Electronică a implementat, la solicitarea SFS, metoda de „Autentificare în doi pași”, lansată la data de 01.03.2019. 

    Totodată, de către SFS și IP CTIF au fost elaborate ghiduri textuale și video aferent modului de „Autentificare în doi pași”.

1. Setarea codului de verificare pentru „Autentificarea în doi pași”, accesează aici.
2. „Autentificarea în doi pași”, accesează aici.
3.  Ghid video „Autentificarea în doi pași”, accesează aici. 

    Serviciul guvernamental MPass administrat de către Agenția de Guvernare electronică, este dezvoltat pentru autentificarea în cadrul tuturor serviciilor electronice prestare de către autoritățile publice din RM.

Похожие новости

Peste 4,6 mii contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat de la începutul anului 2021
14/04/2021
Peste 4,6 mii contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat de la începutul anului 2021
Modificări operate în legislația fiscală ca urmare a Dispoziției nr. 2 a Comisiei pentru Situații Excepționale
13/04/2021
Modificări operate în legislația fiscală ca urmare a Dispoziției nr. 2 a Comisiei pentru Situații Excepționale
SFS recomandă conformarea voluntară a persoanelor fizice care au obținut venituri de la jocurile de noroc și pariuri de peste hotare
09/04/2021
SFS recomandă conformarea voluntară a persoanelor fizice care au obținut venituri de la jocurile de noroc și pariuri de peste hotare
Comunicat informativ cu privire la modificările operate în Politica fiscală 2021,  în vigoare de la 01 mai 2021
08/04/2021
Comunicat informativ cu privire la modificările operate în Politica fiscală 2021, în vigoare de la 01 mai 2021
news-events