COMUNICAT INFORMATIV Privind obligația fiscală aferentă mărfurilor care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului

06/01/2017

    Ministerul Finanțelor aduce la cunoștința agenților economici că prin Legea Cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr.281 din 16 decembrie 2016 (Monitorul Oficial nr.472-477 din 27 decembrie 2016) au fost operate amendamente în Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25 februarie 1998.
    Astfel, începînd cu 1 ianuarie 2017 persoanele juridice și fizice care desfășoară activitate de întreprinzător în calitate de producători, importatori sau cumpărători de la agenții economici de pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar a mărfurilor indicate în anexa nr.8 la Legea nr.1540-XIII din 16 iunie 1993, sau produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (specificat la poziţiile tarifare 3923 21, 3923 29 şi 3923 30) sau în ambalaj din carton neondulat (specificat la poziţia tarifară 4819 20 000), cu sau fără folie de aluminiu şi/sau polietilenă urmează să calculeze, să achite la bugetul de stat taxa pentru mărfurile și ambalajele menționate, cu prezentarea Serviciului Fiscal de Stat a Dării de seamă  privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării cauzează, poluarea mediului.
    Formularul Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului urmează a fi aprobat în termeni proximi prin ordinul Ministerului Finanțelor.  
Obligația de prezentare a Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, o au subiecții specificați la articolul 2 alin.(1) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr.1540-XIII din 25.02.1998 au:
- importatori de mărfuri specificate în anexa nr.8 din Legea privind plata pentru poluarea mediului  nr.1540-XIII din 25.02.1998;
- importatori de produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (pozițiile tarifare 3923 21, 3923 29 și 3923 30 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobate prin Legea nr.172 din 25.07.2014 ) sau în ambalaj din carton neondulat (poziția tarifară 4819 20 000 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobate prin Legea nr.172 din 25.07.2014) cu sau fără folie de aluminiu și/sau polietilenă;
- subiecții care procură de la persoane de pe teritoriul Republicii Moldova ce nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, mărfuri specificate în anexa nr.8 din Legea privind plata pentru poluarea mediului  nr.1540-XIII din 25.02.1998;
- subiecții care procură de la persoane de pe teritoriul Republicii Moldova ce nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (pozițiile tarifare 3923 21, 3923 29 și 3923 30 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobate prin Legea nr.172 din 25.07.2014) sau în ambalaj din carton neondulat (poziția tarifară 4819 20 000 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobate prin Legea nr.172 din 25.07.2014) cu sau fără folie de aluminiu și/sau polietilenă
- producători de mărfuri, stabilite în anexa nr.8 din Legea privind plata pentru poluarea mediului  nr.1540-XIII din 25.02.1998;
- producătorii de produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (pozițiile tarifare 3923 21, 3923 29 și 3923 30 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobate prin Legea nr.172 din 25.07.2014 ) sau în ambalaj din carton neondulat (poziția tarifară 4819 20 000 a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobate prin Legea nr.172 din 25.07.2014) cu sau fără folie de aluminiu și/sau polietilenă.

    Mărimea taxei respective constituie:   
        - 2% din valoarea vamală a mărfurilor importate şi a celor procurate de la agenții economici de pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar - pentru mărfurile indicate în anexa nr.8 la Lege;
        - 2% din valoarea livrării, fără T.V.A., a mărfurilor livrate de către producătorii autohtoni;
- pentru ambalajul din materiale plastice (specificat la poziţiile tarifare 3923 21, 3923 29 şi 3923 30) utilizat ca ambalaj a produselor, în dependență de capacitate este: 
        – sub 1 litru – 0,80 lei; 
        – de la 1 litru la 3 litri – 1,00 lei; 
        – peste 3 litri – 1,50 lei. 
        - pentru ambalajul din carton neondulat, cu sau fără folie de aluminiu şi/sau polietilenă (specificat la poziţia tarifară 4819 20 000), utilizat ca ambalaj al produselor, în dependență de capacitate este: 
        – sub 1 litru – 1,00 lei; 
        – de 1 litru – 1,50 lei; 
        – de la 1 litru la 2 litri – 2,50 lei; 
        – peste 2 litri – 3,00 lei.
    Achitarea taxei urmează a fi efectuată la codul clasificației economice 114534 «Taxa pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului» în termen de pînă la 25 inclusiv a lunii următoare celei în care:
- a avut loc importul mărfurilor indicate în anexa nr. 8 sau al produselor ambalate în ambalaj din materiale plastice (specificat la poziţiile tarifare 3923 21, 3923 29 şi 3923 30) sau în ambalaj din carton neondulat (specificat la poziţia tarifară 4819 20 000), cu sau fără folie de aluminiu şi/sau polietilenă – pentru importatori;
- a avut loc trecerea posturilor vamale interne a mărfurilor indicate în anexa nr.8 sau produse ambalate în ambalaj din materiale plastice (specificat la poziţiile tarifare 3923 21, 3923 29 şi 3923 30) sau în ambalaj din carton neondulat (specificat la poziţia tarifară 4819 20 000), cu sau fără folie de aluminiu şi/sau polietilenă -  pentru subiecţii care procură de la agenții economici de pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar;
- a avut loc livrarea pe teritoriul republicii a mărfurilor indicate în anexa nr.8 sau produselor ambalate în ambalaj din materiale plastice (specificat la poziţiile tarifare 3923 21, 3923 29 şi 3923 30) sau în ambalaj din carton neondulat (specificat la poziţia tarifară 4819 20 000), cu sau fără folie de aluminiu şi/sau polietilenă - pentru producătorii autohtoni. 
Termenul limită de prezentare a Dării de seamă privind taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului reprezintă 25 a lunii următoare celei în care au avut loc operațiunile menționate mai sus.  
    De asemenea, în în baza prevederilor articolului 11 alin.(4) din Legea pivind plata pentru poluarea mediului, se prevede acordarea scutirii de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează polurarea mediului pentru următoarele mărfuri:
a) importul şi/sau livrarea mărfurilor din contul împrumuturilor şi granturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanţie de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaţionale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), destinate realizării proiectelor respective, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, conform listei aprobate de Guvern;
b) mărfurile destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în cadrul tratatelor la care Republica Moldova este parte, conform listei aprobate de Guvern;
c) mărfurile destinate acordării de asistenţă în caz de calamitate naturală, de conflict armat şi în alte situaţii excepţionale, precum şi mărfurile primite în calitate de ajutoare umanitare în modul stabilit de Guvern;
d) exportul mărfurilor;
e) mărfurile autohtone la a căror producere au fost utilizate, în calitate de materie primă, mărfuri indicate în anexa nr. 8, cu condiţia achitării de către producătorul autohton, la importul acestora, a taxei stabilite de prezentul articol;
f) produsele autohtone neindicate în anexa nr.8 ambalate în ambalaj din materiale plastice (specificat la poziţiile tarifare 3923 21, 3923 29 şi 3923 30) sau în ambalaj din carton neondulat  (specificat la poziţia tarifară 4819 20 000), cu sau fără folie de aluminiu şi/sau polietilenă, cu condiţia că producătorul autohton a achitat taxa stabilită de prezentul articol la importul ambalajului menţionat sau al mărfurilor utilizate în calitate de materiale pentru producerea ambalajului utilizat la ambalarea produselor de fabricaţie proprie.

Похожие новости

Serviciul Fiscal de Stat a încasat cu 11% mai mult venituri la bugetul anului 2016 comparativ cu anul precedent
05/01/2017
Serviciul Fiscal de Stat a încasat cu 11% mai mult venituri la bugetul anului 2016 comparativ cu anul precedent
O nouă abordare de administrare fiscală pentru persoanele fizice cu aport semnificativ la buget
04/01/2017
O nouă abordare de administrare fiscală pentru persoanele fizice cu aport semnificativ la buget
Primele rezultate ale aplicării impozitului pe avere
03/01/2017
Primele rezultate ale aplicării impozitului pe avere
Mesaj de felicitare !
30/12/2016
Mesaj de felicitare !
news-events