Comunicat „Privind corectitudinea reflectării în factura fiscală a prețului pentru mărfurile social-importante, a adaosului comercial limitat, potrivit Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016”

27/10/2016

    Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în legătură cu multiplele adresări drept urmare a aprobării Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 „Cu privire la preţurile de comercializare a produselor social importante”( Monitorul Oficial nr.169-183/834 din 24.06.2016), comunică următoarele.
    Potrivit pct.3 din Regulamentul de formare a preţurilor de comercializare a produselor social importante aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016, preţ de achiziţie reprezintă preţul producătorului/distribuitorului de peste hotare, diminuat cu suma rabatului comercial acordat, indicat în documentele primare, cu luarea în calcul a drepturilor de import achitate (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată, care se va trece în cont), a cheltuielilor de transport (după caz, în funcţie de condiţiile de livrare), recalculat în monedă naţională (lei), conform cursului oficial al leului moldovenesc stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data efectuării operaţiunii de vămuire.
    Preţ de livrare, în sensul Hotărârii menţionate, reprezintă preţul producătorului autohton diminuat cu suma rabatului comercial acordat, indicat în documentele primare (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată, care se va trece în cont).
    Conform modului de completare a facturii fiscale, prevăzut în Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.115 din 6 septembrie 2010, în coloana 10.9 “Altă informaţie”,  pentru mărfurile social - importante pentru care, potrivit Hotărârii Guvernului nr.547 din 4 august 1995 cu privire la măsurile de coordonare şi de reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor), este reglementat adaosul comercial, la fiecare etapă de comercializare se va indica preţul de achiziţie/livrare şi mărimea adaosului comercial cumulativ. Informaţia referitor la preţuri se înscrie iniţial de către producător sau importator, fiind transcrisă ulterior de fiecare furnizor. 
    Dat fiind faptul că,  Hotărârea Guvernului nr.547 din 4 august 1995 „Cu privire la măsurile de coordonare şi de reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor)” a fost abrogată, urmează a se ţine cont de faptul că la completarea facturii fiscale, în boxa 10.9 preţul de achiziţie (în cazul mărfurilor importate) cît şi preţul de livrare (în cazul mărfurilor autohtone) se înscrie fără TVA.
    De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016, a fost aprobată  Lista produselor social - importante (poziţiile tarifare conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor), conform căreia un şir de mărfuri care anterior erau comercializate la un preţ limitat nu se mai regăsesc în Listă. 
    Respectiv, entităţile care dispun de stocuri de mărfuri procurate anterior cu aplicarea adaosului comercial limitat la realizarea ulterioară a acestora vor fi comercializate la preţuri libere de vînzare ca urmare a excluderii mărfurilor respective din Lista produselor social - importante.
    Totodată, la perfectarea facturii fiscale cu semnul „minus” în cazul returului de mărfuri livrate anterior cu aplicarea adaosului comercial limitat (pentru mărfurile ce nu se regăsesc în Listă)  lipseşte obligaţia reflectării de către furnizor a informaţiei din boxa 10.9 (preţul de achiziţie/livrare şi mărimea adaosului comercial cumulativ).
    În contextul celor expuse, atenţionăm: Comunicatul nr.26-08/2-11/1-1/4938/4199 din 11 mai 2015 „Privind corectitudinea reflectării în factura fiscală a preţului pentru mărfurile social - importante” publicat pe site-ul Serviciului Fiscal de Stat www.fisc.md se abrogă.

 

Похожие новости

<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
27/10/2016
<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
Neprezentarea dărilor de seamă fiscale – sancțiuni contravenționale!
08/07/2016
Neprezentarea dărilor de seamă fiscale – sancțiuni contravenționale!
IFS Ștefan Vodă: mai multe acțiuni pentru intensificarea procesului de conformare a contribuabililor
07/07/2016
IFS Ștefan Vodă: mai multe acțiuni pentru intensificarea procesului de conformare a contribuabililor
IFS Anenii Noi: acțiuni de popularizare a legislației fiscale
07/07/2016
IFS Anenii Noi: acțiuni de popularizare a legislației fiscale
news-events