Conducerea IFS pe mun. Bălți a convocat, în ziua de 11 martie 2014, o ședință de lucru cu participarea reprezentanților ÎM „Asociația Piețelor” din municipiul Bălți, fiind abordate subiecte ce ţin de conformarea fiscală şi eradicarea fenomenului evazionist. În cadrul şedinţei, Şeful IFS pe mun. Bălți, Elvira Pantea a menţionat că autoritatea fiscală pune astăzi accentele pe conformarea fiscală benevolă a contribuabililor, sancţiunile fiind aplicate doar în cazul unor abateri grave şi sistematice de la prevederile legale. Dar, cu părere de rău, în pieţele din municipiul Bălți activează persoane neînregistrate în modul stabilit de lege, iar unii administratori ai pieţelor încearcă să se eschiveze de la plata taxelor de piaţă, micşorând artificial plăţile la Buget. Mai mult, doamna Pantea a reiterat că o soluție în acest sens este trecerea în câmpul legal al celor care practică ilicit activităţi economice şi care trebuie să-şi ia patentă, fie să înregistreze o societate cu răspundere limitată sau întreprindere individuală. Urmare a discuţiilor, s-a concluzionat ca reprezentanții ÎM „Asociaţia Pieţelor” să întreprindă acţiuni de neadmitere pe piaţă a persoanelor ce practică activitate de comerţ fără a deţine patenta de întreprinzător sau altă formă de înregistrare legală a activităţii, și va informa organul fiscal, o dată la două săptămâni, despre acțiunile întreprinse în acest domeniu. De asemenea, inspectorii fiscali din cadrul IFS pe mun. Bălți se vor deplasa la pieţele din oraş, acţiunea fiind anunţată în prealabil, şi se vor întâlni cu agenţii economici şi comercianţii pentru a le explica care sunt prevederile în domeniu ale legislaţiei în vigoare şi care sunt beneficiile conformării fiscale benevole. Acelaşi subiect a fost discutat și în cadrul mesei rotunde organizate, la 12 martie 2014, cu participarea prestatorilor de servicii stomatologice din municipiul Bălți. În cadrul evenimentului s-a specificat că sunt prezenţi toţi indicii care denotă răspândirea fenomenului „salariul în plic”, ceea ce diminuează drastic contribuţiile pentru asigurarea socială şi cea medicală. În acest context, reprezentanţii sectorului dat fost îndemnați să se conformeze benevol la plata obligaților fiscale, pentru evitarea sancţiunilor prevăzute de către normele legale în vigoare. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md