Donație de scanere din partea Biroului Internațional pentru Narcotice și Aplicarea Legii

11/10/2024
Serviciul Fiscal de Stat a recepționat astăzi o donație de scanere performante din partea Biroului Internațional pentru Narcotice și Aplicarea Legii al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, în contextul programului de cooperare cu Trezoreria de Stat a SUA.

Directorul SFS, doamna Olga Golban a exprimat gratitudine părții americane pentru suportul constant oferit autorității fiscale a Republicii Moldova, menționând că scanerele donate constituie un aport semnificativ în contextul eforturilor Direcției generale antifraudă de digitalizare a dosarelor gestionate.

De asemenea, doamna Golban a apreciat implicarea specialiștilor americani în consolidarea capacităților Serviciului Fiscal de Stat în domeniul investigării infracțiunilor economice.

La rândul său, directoarea adjunctă a Secției Justiție Penală și Aplicare a Legii din cadrul Biroului, doamna Janet Boehnlein a declarat că această cooperare va avea continuitate inclusiv pe partea de organizare a unor instruiri pentru angajații Direcției generale antifraudă a SFS, în vederea beneficierii de expertiza colegilor din SUA.

Precizăm că, Serviciul Fiscal de Stat este împuternicit cu funcția de constatare și efectuare a urmăririi penale a infracțiunilor prevăzute la art.241-242, 244, 2441, 250-253 şi 3351 din Codul penal.

Похожие новости

Directorul SFS Olga Golban a participat la dialogul cu mediul de afaceri aferent prevederilor politicii fiscale pentru anul 2025
10/10/2024
Directorul SFS Olga Golban a participat la dialogul cu mediul de afaceri aferent prevederilor politicii fiscale pentru anul 2025
Cabinetul personal al contribuabilului va fi integrat cu serviciul guvernamental de notificare electronică - MNotify
10/10/2024
Cabinetul personal al contribuabilului va fi integrat cu serviciul guvernamental de notificare electronică - MNotify
Autoritățile fiscale din Republica Moldova și Suedia au prezentat rezultatele cooperării bilaterale pe parcursul anului 2024
08/10/2024
Autoritățile fiscale din Republica Moldova și Suedia au prezentat rezultatele cooperării bilaterale pe parcursul anului 2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 33%
08/10/2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 33%
news-events