Eficientizarea procesului de recuperare a creanțelor persoanelor fizice la impozitul pe bunurile imobiliare, discutată în cadrul unei ședințe SFS-CALM

12/11/2021
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat a avut astăzi, 12 noiembrie 2021, o ședință de lucru cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Discuțiile dintre părți au vizat subiectul impozitului pe bunurile imobiliare/impozitul funciar, în contextul demarării acțiunilor de recuperare a creanțelor respective de la contribuabilii persoane fizice-cetățeni, în vederea identificării celor mai bune soluții în direcția eficientizării procesului în cauză cu suportul autorităților publice locale.

În debutul întrevederii, Directoarea SFS, doamna Rozalina Albu a salutat receptivitatea reprezentanților CALM de a discuta subiectul propus, menționând că mizează pe suportul deplin al administrației publice locale în procesul de recuperare a creanțelor la impozitul pe bunurile imobiliar de la persoanele fizice-cetățeni.

Totodată, dna Albu a menționat faptul că, în anul 2021, SFS a avut o abordare diferită în procesul de colectare a impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar, astfel măsurile de conformare voluntară au contribuit la sporirea încasărilor din obligațiile fiscale respective, comparativ cu perioada similară a anului precedent.

La rândul său, directorul executiv al CALM, domnul Viorel Furdui a mulțumit Serviciului Fiscal de Stat pentru deschiderea manifestată, reiterând disponibilitatea membrilor Congresului de a oferi suportul necesar în cei mai restrânși termeni, inclusiv prin intermediul rețelei de perceptori fiscali.

De asemenea, dl Furdui a reiterat necesitatatea unei cooperări strânse între SFS și CALM pe marginea mai multor subiecte de interes comun aferente domeniului fiscal.

La final, părțile au convenit asupra organizării unei noi ședințe, într-un format mai lărgit, pentru a discuta problemele pe care le întâmpină în procesul de lucru, precum și soluțiile de îmbunătățire.

Serviciul Fiscal de Stat reamintește că, la data de 30 iunie 2021 a expirat termenul pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și/sau impozitului funciar în cazul bunurilor imobiliare şi a terenurilor persoanelor fizice – cetăţeni subiecți ai impunerii, existente și/sau dobândite pînă la 31 martie inclusiv a anului curent.

În vederea eliberării avizului de plată corespunzător situației curente, Vă rugăm să vă adresați la Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL) din cadrul primăriei în raza de administrare a căreia sunt amplasate bunurile imobiliare sau la Direcția deservire fiscală în raza de administrare pentru a primi informația privind suma restantă.

Achitarea poate fi efectuată prin diverse modalități:
  • în numerar, la cea mai apropiată instituție financiară;
  • prin intermediul terminalelor de plată sau oficiului poștal;
  • on-line, prin Serviciul guvernamental de plăți electronice MPay (mpay.gov.md) sau prin intermediul paginii oficiale a SFS (www.sfs.md), compartimentul ,,Servicii”, categoria ,,persoane fizice”, subcompartimentul ,,Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni”;
  • Internet Banking/aplicație mobilă a instituției financiare care Vă deservește, cu selectarea serviciului Mpay.
Totodată, menționăm că, în scopul facilitării utilizării modalităților on-line de achitare, Serviciul Fiscal de Stat a elaborat Ghidul privind achitarea impozitelor și taxelor prin intermediul serviciului MPay și serviciului electronic „Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice cetățeni”, care poate fi accesat aici.

Похожие новости

14 318 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în perioada ianuarie-octombrie 2021, în creștere cu 24,81% față de anul 2020
11/11/2021
14 318 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în perioada ianuarie-octombrie 2021, în creștere cu 24,81% față de anul 2020
SFS organizează sesiuni de instruire gratuite privind modul de utilizare a unor sisteme informaționale
11/11/2021
SFS organizează sesiuni de instruire gratuite privind modul de utilizare a unor sisteme informaționale
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre lansarea de noi funcționalități în SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”
10/11/2021
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre lansarea de noi funcționalități în SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”
Acțiunile SFS față de contribuabilii ce practică activitate de comerț prin intermediul portalurilor de anunțuri și magazinelor on-line
05/11/2021
Acțiunile SFS față de contribuabilii ce practică activitate de comerț prin intermediul portalurilor de anunțuri și magazinelor on-line
news-events