Fără restanțe și bine instruiți

06/11/2014
În perioada 17-28 octombrie 2014 angajații IFS pe raionul Dondușeni au  efectuat 12 vizite fiscale la agenții economici din teritoriul administrat, referitoare la verificarea reflectării producției agricole recoltate în evidența contabilă la agenții economici din sfera agrară. În afară de aceasta, în scopul popularizării legislației fiscale și sporirea gradului de conformare, în perioada menționată inspectorii Direcției Administrare Fiscală au desfășurat 3 seminare instructive la care au participat 68 de agenți economici din sectorul bugetar și cel privat, inclusiv și cei nou înregistrați. În acest context, contribuabililor prezenți le-a fost adus la cunoștință beneficiul conectării la serviciile fiscale electronice și informația cu privire la lansarea Centrului Unic de Apel 0-8000-1525. De asemenea, pe 27.10.2014 a fost organizată o ședință de lucru cu agenții economici restanțieri. Au fost invitați conducătorii a 7 agenți economici, inclusiv din agricultură, care au restanțe considerabile la bugetul public național. Membrii comisiei au stabilit ca sarcină pentru agenții economici rău platnici de a achita sumele restante.Foto: esp.md

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events