IFPS și Inspecția Financiară își coordonează activitățile de control

31/10/2013
Astăzi, 30 octombrie 2013, în incinta Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a avut loc o ședință de lucru comună, cu participarea angajaților IFPS şi ai reprezentanților  Inspecției Financiare. În cadrul şedinţei s-au discutat subiecte ce ţin de domeniul asistenței reciproce, reglementarea juridica a exercitării controalelor financiar-fiscale, în scopul educării disciplinei financiare, prevenirii fraudelor şi neregularităţilor în gestionarea finanţelor şi patrimoniului public. În cadrul ședinței au fost abordate o serie de aspecte ce vizează activitatea acestor două instituții, care contribuie în mod direct la înfăptuirea activității financiar-fiscale prin care se aplică politica financiară a statului, oferind repere relevante atât la capitolul atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat și Inspecției Financiare, cât şi la incidentele în materia competenței acestora în procedurile financiar-fiscale. Pentru a diminua presiunea administrativă asupra contribuabililor este necesar ca verificările să fie efectuate în așa fel, încât să afecteze cât mai puțin activitatea curentă a contribuabililor şi să utilizeze eficient timpul destinat controalelor. Prin aceasta se dorește nu numai eficientizarea combaterii fraudelor fiscale, ci şi obținerea unei relații de parteneriat în raporturile cu contribuabililor, prin evitarea controalelor suprapuse, dar și pentru a fi mai eficientă şi determinată în combaterea evaziunii fiscale, aceasta va elimina şi o serie de dublări infructuoase atât pentru actul de control, cât şi pentru agenții economici. Tot în cadrul ședinței s-a mai discutat și despre unele particularităţi privind corectitudinea aplicării actelor normative în domeniul financiar - fiscal, iregularităţi şi deficienţe în cadrul acțiunilor de control. Urmare a acestor discuții s-a convenit, pe viitor, la o informare reciprocă în domeniu, întru  evitarea  erorilor în exercitarea acțiunilor de control, coordonarea programului de control, precum și la posibilitatea de încheiere a unui acord de colaborare reciprocă în domeniu. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events