IFS Bălți: acțiuni în vederea realizării întocmai a conformării fiscale

22/02/2016
    Pe data de 15 februarie 2016, în legătură cu multiplele încălcări ce apar în piețe, din cauza activității neînregistrate sub careva dintre formele organizatorice-juridice ale persoanelor fizice, în incinta IFS pe mun. Bălți a avut loc o masă rotundă cu reprezentanți ai Primăriei, conducerii  ÎM Asociația piețelor din mun. Bălți și angajați (controlorii) ai piețelor municipale, privind organizarea lucrului cu deținătorii de patentă, agenți economici și comercianți în piețele municipale.     Concomitent, a fost prezentată informația cu privire la prevederile articolului 275 alin. (2) din Codul contravențional al Republicii Moldova, care stabilește că admiterea de către administrația pieței a comercializării mărfurilor industriale nealimentare și alimentare de către persoane fizice și juridice care nu sunt înregistrate, conform legii, în calitate de subiecți ai activității de întreprinzător sau care nu posedă patentă pentru dreptul de a desfășura activitate comercială, se sancționează cu amendă de la 300 la 400 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.                                                                                            În același timp, a fost reamintit faptul că, potrivit Regulamentului-Tip de funcționare a piețelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 955 din 21 august 2004, administrația (proprietarul) pieței este obligată să asigure admiterea activității comerciale pentru persoanele juridice și fizice pe teritoriul pieței în baza licențelor respective și a patentelor de întreprinzător (cu excepția producției agricole), iar persoanele fizice care dețin patentă de întreprinzător sunt obligate să posede documentele necesare despre originea mărfii, certificate de conformitate sau declarații de conformitate, după caz, și autorizația sanitară (în cazul comercializării produselor animaliere - inclusiv autorizația sanitar-veterinară).     Achitarea obligațiilor fiscale reprezintă o parte din responsabilitățile contribuabililor, iar Serviciul Fiscal de Stat realizează controlul obligațiilor fiscale și a plăților efectuate de aceștia.      În acest sens, luni, 15 februarie, pentru a le asigura comoditatea în vederea achitării obligațiilor fiscale, în incinta IFS pe mun. Bălți, a fost deschisă filiala BC „Moldova Agroindbank” SA. Noua subdiviziune este dotată cu echipamente de ultima generație necesare pentru deservirea clienților la cel mai înalt nivel. Grație deschiderii agenției Moldova Agroindbank, contribuabilii vor beneficia de servicii bancare de calitate pe care le așteptau de mult timp, inclusiv schimb valutar, transfer de bani, achitarea serviciilor etc. Banca va deservi clienții zilnic, de luni până vineri, conform orarului SFS. Foto: www.fisc.md

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events