Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca, în perioada 04-08 mai 2015, în scopul conformării contribuabililor și în vederea achitării obligațiilor fiscale și respectării cadrului legal de desfășurare a activității de întreprinzător, a întreprins mai multe acțiuni specifice fiscului. Astfel, aplicând pârghii de executare silită a obligației fiscale s-au acumulat plăți, impozite și taxe la BPN în sumă totală 70,6 mii leii, inclusiv: Au fost înaintate 36 de dispoziții incaso la 7 agenți economici, în sumă de 1705,2 mii lei; S-a încasat, de pe conturile bancare a agenților economici, prin ordine incaso, suma de 59 mii lei; S-au ridicat mijloace bănești, din casieriile unui agent economic, în sumă de 1,6 mii lei; Prin aplicarea măsurilor de asigurare a obligației fiscale s-au încasat 10 mii lei. În același timp, s-au purtat discuții telefonice cu agenții economici restanțieri, în urma cărora s-a achitat benevol 249,9 mii lei. În perioada de raportare, angajații DAF s-au încadrat în implementarea Proiectului ”Funcționarul fiscal de sector”. În cadrul ședinței de lucru, desfășurată pe 07 mai curent, s-a adus la cunoștință Ordinul IFS pe raionul Basarabeasca privind repartizarea funcționarilor fiscali pe sectoare, fiecărui funcționar fiscal fiindu-i înmânat extrasul ordinului și dosarul registrelor care necesită de a fi întocmite conform Regulamentului. Întru asigurarea executării Programului de conformare benevolă a contribuabililor, în perioada menționată s-au mai desfășurat două ședințe de lucru a Consiliului de conformare, cu audierea agenților economici care au atins un grad sporit de neconformare. La aceste ședințe s-a efectuat o analiză a riscurilor pe categorii, accentele fiind puse pe necesitatea de a calcula și de a achita impozitele, cu respectarea legislației fiscale și cea a muncii. În cadrul discuțiilor au fost audiate și problemele contribuabililor, fiind identificate soluții viabile pentru înlăturarea divergenților de raportare în scopuri fiscale. De asemenea, inspectorii fiscali au efectuat controale fiscale, prin metoda verificării operative, în teritoriul administrat. Urmare a acestora, au fost depistate două cazuri de activitate ilicită în domeniul comerțului cu amănuntul, fiind încălcate prevederile Legii 845-XII din 03.01.1995 ”Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”. Pe aceste cazuri au fost perfectate procese-verbale contravenționale, urmând a fi aplicate sancțiuni în sumă de 1,4 mii lei.Foto: bani.md