IFS Cantemir aplică măsuri de executare silită

02/06/2016

În cea de-a doua jumătate a lunii mai, angajații Inspectoratului Fiscal de Stat Cantemir au organizat trei seminare instructive. Astfel, la data de 19 mai au fost instruiți 21 de perceptori din cadrul Serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale. Acestora li s-a adus la cunoștință modul de calculare și de raportare – forma BIPF1, au fost informați despre termenele de predare a mijloacelor bănești în instituțiile financiare, despre codurile IBAN  ș.a.

Un alt seminar a fost desfășurat pe 23.05.2016, și a fost dedicat elevilor din clasa 11-a a liceului teoretic ”Dimitrie Cantemir” din localitate, auditoriul fiind informat despre principiile de bază și noțiunile introductive despre impozitare în Republica Moldova.

De asemenea, la 31 mai curent a fost organizat un seminar cu agenții economici nou-înregistrați, care au fost familiarizați cu Ghidul contribuabilului începător și au primit instruire referitor la aspectele fiscale ce țin de diferite forme de activități și forme organizatorico-juridice.

Ca măsuri de executare silită a obligațiilor fiscale, inspectorii IFS Cantemir au purces la ridicarea mijloacelor bănești din conturile bancare ale agenților economici,  în sumă de 215,7 mii lei (70 cazuri). Plus de aceasta, în 11 cazuri au fost ridicați bani din casieriile agenților economici restanțieri – 32,7 mii lei -, iar, în 12 cazuri, s-au înaintat dispoziții de suspendare a conturilor bancare.

Похожие новости

Important !!! Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
27/10/2016
Important !!! Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
Important !!!Beneficiați de 15 % reduceri la achitarea integrală
30/06/2016
Important !!!Beneficiați de 15 % reduceri la achitarea integrală
Important !!! În termen de până la 1 iulie 2016 se vor instala terminalele POS
30/06/2016
Important !!! În termen de până la 1 iulie 2016 se vor instala terminalele POS
IFS Cimișlia: acțiuni pentru realizarea eficientă a administrării fiscale
02/06/2016
IFS Cimișlia: acțiuni pentru realizarea eficientă a administrării fiscale
news-events