Inspectoratul Fiscali de Stat pe raionul Cimișlia, în scopul majorării gradului de transparenta şi asigurării permanente a informării publicului larg privind activitatea Serviciului Fiscal de Stat, a desfăşurat, la 02 martie 2015, un seminar cu participarea perceptorilor fiscali din cadrul SCITL din primării. La seminar s-a efectuat analiza indicatorilor principali privind colectarea impozitelor pe proprietate pentru luna februarie anul 2015. De asemenea, în perioada 02-07 martie 2015 inspectorii fiscali din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cimişlia au efectuat verificări operative la agenţii economici, care desfăşoară activitate în unitățile comerciale, şi la titularii patentei de întreprinzător ce activează pe teritoriul pieței or. Cimișlia, fiind stabilite mai multe încălcări. Pe cazurile atestate urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale, în sumă de 35,0 mii lei, şi sancţiuni contravenţionale, în sumă de 7,8 mii lei, inclusiv: 5 cazuri de efectuare a decontărilor în numerar fără utilizarea MCC existente, urmând a fi aplicate sancţiuni fiscale în sumă de 25,0 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în sumă de 5,0 mii lei; 3 cazuri de depăşire a adaosului comercial la mărfurile social importante, amenzile urmând a fi aplicate de către Inspecţia Teritorială Hâncești; un caz de lipsă la momentul controlului a documentelor de provenienţă a mărfurilor supuse comercializării, pe acest caz urmând a fi aplicată sancţiune fiscală în sumă de 10,0 mii lei; 4 cazuri de activitate ilegală în domeniul comerţului cu flori, pe care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în sumă de 2,8 mii lei. La fel, în perioada de referinţă s-au organizat şedinţe de conformare, la care s-au purtat discuţii cu conducătorii şi contabilii-şefi ai 10 agenţi economici din domeniul alimentaţiei publice şi comerţului.Foto: news.totalsoft.ro