Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cimișlia, în scopul majorării gradului de transparenta și asigurării permanente a informării publicului larg privind activitatea Serviciului Fiscal de Stat, a desfăşurat, pe 03.07.2015, un seminar cu participarea perceptorilor fiscali din cadrul SCITL din primării. La seminar s-a efectuat analiza indicatorilor principali privind colectarea impozitelor pe proprietate pentru luna iulie a anului 2015. De asemenea, s-a atras atenția la corectitudinea calculării impozitelor în anul 2015, de acordare a scutirilor, reducerilor şi înlesnirilor la aceste impozite. S-a atras atenţia perceptorilor asupra respectării termenului de transferare a mijloacelor băneşti către instituțiile financiare. În aceeași perioadă a fost organizată o ședință de lucru cu participarea agenților economici restanțieri din sectorul administrat. Au fost audiați 12 agenți economici. Obiectivul principal al întrunirii a constat în educarea contribuabililor în spiritul onorării voluntare și în termen a obligațiilor fiscale. Plus de aceasta, în perioada de referinţă au fost ridicate mijloace băneşti în numerar de la un agent economic, în sumă de 11.5 mii lei, au fost înaintate 50 de dispoziții incaso agenţilor economici restanţieri, s-au încasat 96,0 mii lei, au fost suspendate 3 conturi bancare la 2 agenţi economici. Funcționarii fiscali au mai efectuat inspecții în sectoarele repartizate, potrivit ordinului 131 ,,Cu privire la organizarea activității funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală”, în cadrul cărora au fost efectuate inventarieri ale contribuabililor și obiectelor impunerii, au fost organizate întâlniri cu agenți economici și cetățeni, fiindu-le explicată legislația în vigoare și înmânate scrisori de conformare.Foto: bucurestifm.ro
Похожие новости
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent