Chişinău, 16 octombrie 2013 – Pe 09 octombrie curent, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Drochia, de comun cu CTAS Drochia, au organizat în sala de şedinţe a Consiliului raional o întrunire cu primarii şi specialiștii din cadrul serviciilor de colectare a impozitelor şi taxelor locale din raion. Principalele subiecte puse în discuţie au ținut de executarea planului de venituri la impozitele şi taxele administrate de către Serviciile de Colectare a Impozitelor şi Taxelor Locale din cadrul primăriilor, unele aspecte privitor la combaterea activității ilicite în teritoriile administrate şi promovarea conformării benevole. În cadrul evenimentului s-a menționat tendinţa de îmbunătăţire a administrării impozitelor şi taxelor de majoritatea primăriilor, cât şi lucrul insuficient în colectarea impozitelor şi taxelor în cadrul a patru primării din raion. În același timp, în scopul majorării veniturilor la BUAT şi BASS, reprezentanții primăriilor au fost îndemnaţi de a contribui prin eforturi comune la combaterea activităţii ilicite de către persoanele care administrează prelucrarea terenurilor agricole, fără încheierea contractelor de arendă cu proprietarii terenurilor prelucrate, cât şi alte domenii de activitate. Totodată, participanților la întrunire li s-au adus la cunoştinţă unele aspecte metodologice de conformare benevolă prevăzute în Programul de conformare a contribuabililor pentru anul 2013. În final, participanților li s-a reamintit despre ultimul termen de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare calculat pentru anul 2013. În același timp colaboratorii IFS Drochia, în colaborare cu specialiștii Consiliului raional şi ai Inspectoratului de Politie au efectuat controale fiscale operative la agenţii economici care prestează servicii de transportare a pasagerilor, reparaţii auto, precum şi la agenţii economici care desfăşoară activitate în pieţele din satele raionului. În cadrul acestor controale operative au fost constatate 64 de cazuri de activitate de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, inclusiv 15 cazuri au fost constate în domeniul transportului de călători, 10 în cadrul serviciilor reparații auto și 35 - în piețele din satele raionului. De asemenea, într-un caz a fost constatată repetat desfășurarea activității de transportare a călătorilor fără bilete de călătorie. Pentru aceste devieri de la legislația fiscală urmează a fi aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 99,3 mii lei, inclusiv sancțiuni fiscale 50, 0 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 49,3 mii lei.Foto: asks.ru