În perioada 06 aprilie - 10 aprilie 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Nisporeni a desfășurat acțiuni de creștere a bazei de impozitare și de conformare voluntară a contribuabililor. Astfel, la data de 6 aprilie curent a avut loc instruirea interna a colaboratorilor SFS, la care s-au studiat repatrierea de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacțiile economice externe, precum și s-au studiat circulare lor parvenite de la IFPS. Pe parcursul acestei perioade s-a continuat efectuarea controalelor operative la agenţii economici din teritoriul administrat, în rezultatul cărora s-a stabilit: Doi agenți economici desfășurau activitatea de întreprinzător fără utilizarea MCC, urmând a fi aplicate sancţiuni fiscale conform art. 254 (2) CF, în sumă de 10000 lei; Doi agenti economici ce prestau servicii de taxi, cu taxometrele defecte, pe aceste cazuri se vor aplica sancţiuni fiscale conform art. 254 (5) CF, în sumă de 14,0 mii lei; Două persoane fizice prestau servicii de taxi, fără a fi înregistrați în modul stabilit de legislaţie, fiindu-le aplicate sancţiuni administrative în baza art.263 (1) al Codului Contravenţional, nr.218-XVI din 24.10.2008, în sumă de 1400 lei. Întru majorarea acumulărilor la buget și reducerii restanțelor, în perioada nominalizată colaboratorii IFS au încasate mijloace băneşti de pe conturile bancare a doi contribuabili, în sumă de 92,3 mii lei, și a fost ridicată, din casieria contribuabililor restanțieri, suma de 700 lei.Foto: www.periodicoelpulso.com