IFS Nisporeni aplică sancțiuni celor ce nu se conformează benevol

10/07/2014
IFS Nisporeni continuă să activeze în conformitate cu sloganul ”Funcționarul fiscal- în serviciul contribuabilului!”, accentele fiind puse pe conformarea fiscală voluntară a contribuabililor. În același timp, față de contribuabilii ce se eschivează de a-și onora, sistematic și cu rea-voință, obligațiunile față de bugetul de stat, sunt aplicate sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare. Astfel, Inspectoratul Fiscal de Stat Nisporeni a efectuat, pe parcursul perioadei 30.06.2014 – 04.07.2014, 6 controale fiscale prin metoda verificării operative: la trei agenţi economici s-a depistat neutilizarea MCC existentă și vor fi aplicate sancţiuni fiscale conform art 254 (2) CF în sumă de 15000 lei; la un agent economic s-a depistat lipsa documentelor de provienenţă a mărfii destinate comercializării și vor fi aplicate sancţiuni fiscale conform art 253 ali 1 CF în sumă de 10000 lei; s-a depistat o persoană ce presta servicii de reparaţii auto, fără a fi înregistrată în modul stabilit de legislaţie, fiind aplicate sancţiuni administrative în baza art.263 al 1 al codului Contravenţional nr.218-XVI din 24.10.2008, în sumă de 700 lei; s-a efectuat un raid la traseu, unde au fost depistate două persoane ce practicau activitate ilicită, fără a fi înregistraţi în modul satabilit de legislaţie, fiindu-le aplicate sancţiuni administrative în baza art.263 al 1 al codului Contravenţional nr.218-XVI din 24.10.2008, în sumă de 1400 lei. Foto: www.fisc.md

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events