La 20 februarie curent, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Nisporeni a desfăşurat un seminar cu participarea reprezentanților contribuabililor din teritoriului administrat, la care au fost discutate particularitățile Titlurilor VII și VII ale Codului Fiscal; Instrucțiunea privind modul de întocmire și prezentare a dării de seamă pentru resursele naturale (forma TRN 15); taxa pentru folosirea zonei de protecție a drumurilor din afara perimetrului localităților, pentru amplasarea obiectelor de prestare a serviciilor rutiere, cap. 7, Titlul IX al Codului Fiscal; abonarea la SIA ˮDiseminare mesajeˮ, utilizarea SIA “Scriem Codul Fiscal” etc. Pe parcursul acestei perioade s-a continuat efectuarea controalelor operative la agenţii economici din teritoriul administrat, fiind atestate mai multe încălcări: Cinci agenți economici desfășurau activitate de întreprinzător fără utilizarea MCC, urmând a fi aplicate sancţiuni fiscale, conform art. 254 (2) CF, în sumă de 25000 lei; La un agent economic lipseau documentele de provenienţă la produsele expuse la realizare, fapt pentru care vor fi aplicate sancţiuni fiscale, conform art 253 (1) CF, în sumă de 10000 lei; O persoană fizică comercializa marfă, fără a fi înregistrată în modul stabilit de legislaţie, fiindu-i aplicată sancţiune administrativă, în baza art.263 (1) al Codului Contravenţional, nr.218-XVI din 24.10.2008, în sumă de 700 lei. Întru majorarea acumulărilor la buget și reducerii restanțelor, în perioada nominalizată colaboratorii IFS au mai întreprins următoarele acțiuni: Au fost încasate mijloace băneşti de pe conturile bancare ale contribuabililor, în sumă de 49,3 mii lei; Au fost ridicate mijloace băneşti din casieria unui agent economic restanţier, în suma de 3,7 mii lei. Foto: cursuricontabilitate.com