IFS Nisporeni: instruire în paralel cu acțiuni de reducere a restanțelor

24/08/2015
Pe 10 august curent, IFS pe raionul Nisporeni a organizat instruirea internă a angajaților SFS la care s-au luat în dezbatere: Regulamentul-cadru privind principiile generale de instituire și funcționare a posturilor fiscale; studierea circularelor parvenite de la IFPS. Întru contracararea desfășurării activităților de antreprenor ilicite, la data de 16.08.2015, s-a efectuat o verificare la fața locului la subiecții care comercializau mărfuri în piața din oraș. Controalele fiscale s-au soldat cu perfectarea a 20 procese-verbale contravenționale pentru desfășurarea activității de întreprinzător ilicite, încălcare prevăzută de art. 263 alin. (1) al Codului Contravențional al Republicii Moldova. Cetățenii vor fi sancționați conform prevederilor legislației în vigoare. Persoanele fizice-cetățeni au fost informați cu privire la necesitatea legalizării activității de antreprenori desfășurate și le-au fost înmânate scrisori de conformare. Pe 21 august a fost organizat un seminar consultativ cu contribuabilii nou-înregistrați din teritoriului administrat, cu temele: prevederile legislației fiscale pentru întreprinderile nou-înregistrate; regimul fiscal și alte plăți obligatorii al contribuabililor din sectorul mic și mijlociu; aplicarea mașinilor de casă și control pentru efectuarea decontărilor în numerar; termenul limită de exploatare a unor modele de MCC; abonarea la SIA ,,Diseminare mesaje”; utilizarea serviciilor electronice fiscale în procesul de raportare fiscală. Pentru majorarea acumulărilor la buget și reducerii restanțelor, în perioada 10-22 august 2015 IFS Nisporeni a efectuat următoarele: au fost suspendate operațiunile la conturile bancare la 5 contribuabili ce au înregistrat restanțe; au fost perfectate 42 ordine incaso, în baza căror s-a încasat suma de 40,8 mii lei; ridicată din casieria a 2 contribuabili restanțieri suma de 7,4 mii lei. Foto: bani.md

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events