IFS Ocnița – în paralel cu alte activități, prioritară rămâne recepționarea Declarațiilor

17/03/2016
    Inspectoratul Fiscal de Stat Ocnița, în scopul asigurării populației cu informația necesară referitor obligația de depunere a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit până la 25 martie curent, în perioada 4–10 martie a întreprins mai multe activități specifice autorității naționale fiscale. Astfel, a fost desfășurată activ campania de informare a populației  „25 martie – termenul limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit”; au fost repartizate pliante și afișe de informare în tot teritoriul administrat, spoturile video rulează la televiziunea locală și au fost publicate anunțuri în presa locală.        Totodată, în perioada de referință,  IFS Ocnița a organizat două seminare de instruire a contribuabililor cu genericul ,,Particularitățile raportării veniturilor în 2015 de către persoanele fizice și juridice ce practică activitate de antreprenori”, cu participarea a 104 agenți economici. De asemenea, contribuabilii instruiți au fost familiarizați cu acțiunile ce urmează a fi întreprinse în vederea preîntâmpinării, depistării și sancționării cazurilor de achitare a salariilor „în plic” și a „muncii la negru”.     În aceeași perioada, IFS pe raionul Ocnița, în scopul executării prevederilor Regulamentului cu privire la modul de evidență, evaluare și vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate, ușor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune și a comorilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.972 din 11.09.2001, la data de 18.12.2015, a desfășurat procedura de nimicire a bunurilor confiscate (produse de tutun -15 mii pachete), în prezența Comisiei de nimicire. Procedura de nimicire a avut loc în cazangeria Școlii Profesionale din orașul Ocnița.     Având în vedere faptul că unul dintre obiectivele asumate de Serviciul Fiscal de Stat este creșterea gradului de conformare fiscală voluntară, inspectorii fiscali atenționează că Serviciul Fiscal de Stat nu are drept scop sancționarea contribuabililor, ci educarea lor în spiritul conformării benevole la declararea și la plata obligațiilor fiscale, îmbunătățirea civismului fiscal.Foto: www.fisc.md

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events