Întru realizarea sarcinilor și obiectivelor planificate pentru anul 2014, precum și întru asigurarea prevederilor Planului de conformare, în perioada 10 - 28 noiembrie 2014 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Rezina au desfășurat mai multe acțiuni. Astfel, au fost desfășurate cinci ședințe de lucru a Comisiei de examinare a restanțelor, la care: la trei ședințe ordinare, desfășurate în fiecare zi de luni, s-a examinat lista contribuabililor restanțieri, acțiunile ce au fost întreprinse și/sau urmează a fi întreprinse fașă de contribuabilii restanțieri, întru diminuarea restanței și încasarea impozitelor la buget; la două ședințe, au fost invitați doi agenți economici rău-platnici. În cadrul ședințelor s-au discutat problemele cu care se confruntă acești contribuabili și posibilitățile de achitare a obligațiunilor față de BPN, dar și acțiunile concrete ce urmează a fi întreprinse întru lichidarea restanțelor la buget. De asemenea, în perioada indicată, s-au efectuat două controale prin verificare tematică, în două primării din raion, privind corectitudinea calculării și încasării impozitelor de la persoane fizice cetățeni, de către serviciile de colectare a impozitelor și taxelor din primăriile date; două controale tematice privind restituirea de la buget a Taxei pe valoarea adăugată; opt controale privind prezentarea tardivă a dărilor de seama; 12 controale fiscale la fața locului, prin metoda verificării operative, în urma cărora s-au depistat: trei cazuri de neutilizare a MCC, cu aplicarea amenzii a câte 5,0 mii lei; un caz de lipsă a documentelor de proveniență a mărfurilor puse în vânzare, cu aplicarea amenzii în sumă de 10,0 mii lei; Totodată pentru alte încălcări fiscale, cum ar fi completarea neregulată a registrului mașinii de casă și control - 3 cazuri, neeliberarea bonului fiscal - 4 cazuri, existența deficitului de mijloace bănești în casierie- 1 caz, existența excedentului de mijloace bănești în casierie - 1 caz, emiterea bonului de casă fără toate elementele obligatorii – 1 caz, au fost întocmite 10 procese-verbale cu privire la contravenție, în baza art. 293/1 alin. (3) din Codul cu privire la contravenție – 3 procese; în baza art. 293/1 alin. (4) - 5 procese și în baza art. 293/1 alin. (5) - 2 procese, cu aplicarea amenzilor administrative, în sumă totală de 10,0 mii lei. Pentru desfășurarea activității de întreprinzător, fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la alt organ abilitat, într-un caz a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție, conform art. 263 alin.(1) din Codul Contravenţional al Republicii Moldova.Foto: finantistii.ro