IFS Șoldănești: activități de îmbunătățire a respectării legislației fiscale

10/06/2015
Pentru familiarizarea cetățenilor cu privire la facilitatea referitoare la dreptul de a beneficia de reducere la achitarea până la 30 iunie a impozitului pe bunurile imobiliare, IFS Șoldănești a implicat toți angajații, inclusiv și 3 persoane din ,,prietenii contribuabililor”, pentru distribuirea fanioanelor, afișelor și informarea cetățenilor. Noutățile din buletinul informativ al actelor legislative pentru lunile martie-aprilie a fost obiectul discuției în cadrul seminarului de instruire a contribuabililor desfășurat pe 5 iunie, la care au participat 38 de contribuabili. Nivelul de aprecieri ale participanților și atingerea obiectivului propus au fost reflectate în chestionarele îndeplinite la finele activității. După informarea asupra obligațiilor contribuabililor plătitori TVA, unul dintre contribuabili a depus cerere și a fost înregistrat în această calitate. Efectuarea controalelor camerale privind respectarea termenelor de prezentare a dărilor de seamă fiscale, precum și verificarea plasării corecte a sumelor achitate la buget, inclusiv la codul 999, predomină în activitatea zilnică a funcționarilor din Direcția administrarea fiscală. Pe 01 iunie au fost efectuate vizite fiscale în primării, întru monitorizarea și acordarea ajutorului practic SCITL la efectuarea calculelor impozitelor pe proprietate, depistarea subiecților impunerii în situațiile de transmitere în locațiune, folosință sau arendă a terenurilor și imobilizărilor corporale ce aparțin APL, precum și verificarea înmânării avizelor de plată, conform Planurilor comune de activitate a organelor APL și IFS teritorial. În perioada de referință, prin măsuri de executare silită, au fost încasați 234,5 mii lei, inclusiv: ridicate mijloace bănești din casierie 104.0 mii lei; înaintate ordine incaso - 130.5 mii lei; blocate conturile bancare la 3 agenți economici. În același timp, racordându-ne la acțiunile nobile prilejuite de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, IFS Șoldănești a selectat o casă de copii de tip familial, oferind un suport bănesc și material, aducând astfel bucurii și zâmbete celor care au parte de o soartă mai crudă.Foto: mediafax.ro

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events