IFS Strășeni: eforturi susținute de colectare a Declarațiilor

25/02/2016
    Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Strășeni, în scopul educării contribuabililor în spiritul conformării benevole la declararea și la plata obligațiilor fiscale, în perioada 01.01.2016-24.02.2016 a depus eforturi susținute și a întreprins un șir de acțiuni, privind necesitatea conformării benevole la prevederile legislației în vigoare, măsură care va preîntâmpina aplicarea de către organele competente a instrumentelor legale față de contribuabili.      Potrivit datelor operative, în perioada respectivă au fost recepționate 290 declarații, inclusiv declarații ale cetățenilor 250, dintre care 245 Declarații pre-completate, forma CET 08. În comparație cu perioada similară a anului trecut mai mult cu 68 declarații, inclusiv persoane fizice 45 declarații. Toate acestea s-au datorat popularizării intense a termenului limită de prezentare a Declarației și achitare a impozitului pe venit, elaborării ,,Declarației pre-completate”, atitudinii corecte și respectului față de contribuabili. Beneficiile acestui proiect constă în faptul că, agenții economici au obținut explicații, informații la locul de trai și activitate de la inspectorul fiscal de sector, pe chestiunile ce țin de prevederile legale în practicarea diferitelor activități economice, precum și obligațiunile fiscale ale cetățenilor-persoane fizice. Drept rezultat al analizei veniturilor declarate de către persoanele fizice–cetățeni, s-a constat o creștere a veniturilor din activele de capital obținute din vânzare, schimb sau din altă forma de înstrăinare (scoatere din uz).      În perioada de referință au fost desfășurate două ședințe cu participarea persoanelor cu funcții de răspundere, reprezentanți ai contribuabililor restanțieri. Ca urmare, de către persoanele cu funcții de răspundere au fost asumate obligațiuni, cu termene concrete, fiindu-le înmânate notificări. În cazul unui contribuabil restanțier, care a înregistrat la 31.12.2015 o restanță în sumă de 421 mii lei, discuțiile de conformare au dus ca acesta să achite totalmente suma restanței. Analiza zilnică a restanței, discuțiile cu agenții economici restanțieri, efectuarea vizitelor fiscale pentru stabilirea surselor de acoperire a restanței, analiza conturilor curente, acțiunile aplicate pe larg de executare silită au influențat încasările la buget și au contribuit la diminuarea arieratelor cu 1244.6 mii lei, inclusiv înaintarea ordinelor incaso – 747.2 mii lei, ridicarea banilor în numerar din casierii – 436.9 mii lei. Foto: www.fisc.md

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events