În atenția agenților economici care efectuează operațiuni economice cu metale și deșeuri de metale

16/05/2022
Angajații Serviciului Fiscal de Stat vor participa, începând cu data de 17 mai 2022, în cadrul grupelor de control interinstituționale create în cadrul posturilor vamale interne de control situate pe segmentul transnistrean. În cadrul grupurilor de lucru vor participa de asemenea, angajați ai Serviciului Vamal, Inspectoratului General al Poliției, Agenției Naționale Transport Auto și Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Scopul grupelor de control comune este verificarea mărfurilor clasificate la pozițiile tarifare 7201, 7202, 7204* la livrarea acestora către agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, nemijlocit asigurarea unui mecanism de interoperabilitate între autoritățile de supraveghere și control conform competențelor.

Grupele de control vor activa în cadrul posturilor vamale 2200 Rîbnița (PVI), 2220 Rezina pod (PVIC) și 2240 Criuleni 14,18 (PVIC), de luni până vineri, în intervalul orelor 08.00-18.00.

În acest context, solicităm agenților economici care efectuează operațiuni economice cu metale și deșeuri de metale să se asigure că dețin toate actele necesare și întrunesc toate condițiile pentru livrarea mărfurilor clasificate la pozițiile tarifare 7201, 7202, 7204.

*Notă: În conformitate cu Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea Nr. 172/2014:

Poziția tarifară

Descrierea

7201

Fonte brute și fonte-oglindă (spiegel) în lingouri, blocuri sau alte forme primare;

7202

Feroaliaje;

7204

Deșeuri și resturi de fontă, de fier sau de oțel (fier vechi); deșeuri lingotate din fier sau oțel

Похожие новости

174 de contribuabili, desemnați învingători ai primei ediții din anul 2022 a concursului „Loteria fiscală”
05/05/2022
174 de contribuabili, desemnați învingători ai primei ediții din anul 2022 a concursului „Loteria fiscală”
17,6 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în primele 4 luni ale anului 2022
03/05/2022
17,6 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în primele 4 luni ale anului 2022
Serviciul Fiscal de Stat lansează un Program de Stagiu pentru studenți
29/04/2022
Serviciul Fiscal de Stat lansează un Program de Stagiu pentru studenți
Începând cu 04 mai 2022 vor fi examinate Cererile privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus pentru cetățeni
29/04/2022
Începând cu 04 mai 2022 vor fi examinate Cererile privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus pentru cetățeni
news-events