Chişinău, 22 iulie 2013 – Şeful Inspectoratului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut astăzi o întrevedere cu personalităţi de cultură şi artă, în cadrul tradiţionalului dialog deschis “La o ceaşcă de cafea cu Şeful Fiscului”. În cadrul întrevederii, Ştefan Petrache, Artist Emerit, Artist al Poporului, a remarcat importanţa deosebită a activităţii autorităţii fiscale naţionale şi, condamnând fenomenul evaziunii fiscale, a specificat că societatea noastră are nevoie de solidaritate civică. Vorbitorii au indicat prezenţa unor carenţe în domeniul lor de activitate – desfăşurarea businessului ilegal, încălcarea dreptului de autor, comercializarea ilicită de CD-uri etc. De asemenea, a fost menţionat faptul promovării şi implementării de reforme de către IFPS şi a fost apreciat procesul de lansare de noi servicii electronice, în ajutorul contribuabililor şi în intenţia eliminării factorului uman, dar şi descurajării tentativelor de corupere în interacţiunea dintre colaboratorii Fiscului şi contribuabili. În acelaşi context, Ion Prisăcaru a reiterat importanţa stabilirii şi menţinerii unor legături de comunicare permanente, reale şi eficiente cu contribuabilii, societatea civilă şi instituţiile acesteia. Şeful IFPS a pledat pentru crearea şi menţinerea unui climat de încredere şi respect reciproc între contribuabili şi instituţie, respectiv între contribuabili şi funcționarii fiscali a SFS, în condiţiile legii, cu obligaţia asigurării transparenţei, imparţialităţii şi eficienţei autorităţii instituţiei. Ion Prisăcaru a mai punctat că politicile actuale ale IFPS pun accentul pe informarea, instruirea agenţilor economici, dar şi pe fidelizarea lor principiilor de conformare fiscală benevolă, iar, în acest context, a propus reprezentanţilor din domeniul culturii şi artei să delege un reprezentant în componenţa Consiliului de conformare al Serviciului Fiscal de Stat. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md