Plata pentru poluarea mediului în atenția Serviciului Fiscal de Stat și Asociației Businessului European

06/04/2017
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat s-a întrunit într-o ședință de lucru cu operatori economici (membri EBA). Evenimentul a avut loc ieri, 5 aprilie 2017, în incinta SFS și a fost organizat la solicitarea Asociației Businessului European în contextul implementării noilor prevederi, operate în Legea nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului cu elucidarea aspectelor practice ce țin de completarea dărilor de seamă aferente taxelor ecologice și procesul de declarare a obligațiilor fiscale la acest capitol.

În cadrul întrunirii cu reprezentanții businessului european au fost discutate subiecte cu privire la facilitarea procesului de declarare și apreciere a obligațiilor fiscale aferente plăților pentru poluarea mediului.

De asemenea, cei prezenți au menționat necesitatea de a întreprinde acțiuni comune de către comunitatea de business și autoritățile de stat implicate în procesul de administrare a taxelor respective (SFS și Inspectoratul Ecologic de Stat).

Totodată, conducerea SFS-ului a familiarizat asistența cu privire la acțiunile prevăzute de legislația în domeniul ce ține de aprecierea subiecților impozabili și obiectelor pasibile impunerii cu taxele privind poluarea mediului.

La finele evenimentului operatorii economici și reprezentanții SFS și-au exprimat aprecierea pozitivă vizavi de deschiderea reciprocă și de colaborare pe viitor.

Galeria foto a noutății:

Похожие новости

Circa 7,5 miliarde lei încasate la Bugetul Public Național în primul trimestru al anului curent
05/04/2017
Circa 7,5 miliarde lei încasate la Bugetul Public Național în primul trimestru al anului curent
Mesaj de felicitare pentru contabili
04/04/2017
Mesaj de felicitare pentru contabili
De astăzi Serviciul Fiscal de Stat are o nouă structură
01/04/2017
De astăzi Serviciul Fiscal de Stat are o nouă structură
Mesaj de felicitare
30/03/2017
Mesaj de felicitare
news-events