Politicile conducerii IFPS de conformare fiscală benevolă, prin instruirea şi educarea contribuabililor, dar şi a colaboratorilor fiscali, au dus la creşterea încasărilor la Bugetul de stat

01/11/2013
Chişinău, 01 noiembrie 2013 – Actuala conducere a IFPS îşi propune să modernizeze şi să eficientizeze activitatea Serviciului Fiscal de Stat prin promovarea unor politici de conformare fiscală benevolă, prin educarea şi instruirea contribuabililor. Prin seminarele de instruire a celor lansaţi recent în afaceri, a contabililor etc., dar şi prin lansarea de noi servicii electronice în serviciul contribuabililor, conducerea IFPS îşi propune instalarea unui dialog deschis şi util mediului de afaceri, prin care să fie diseminat mesajul autorităţii fiscale în favoarea conformării fiscale benevole. Urmare a acestor acţiuni întreprinse au crescut considerabil, anul în curs, încasările la Bugetul de stat. Astfel, la 31 octombrie 2013 (cumulativ de la începutul anului), de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la Bugetul de stat în sumă de 5221,9  mil.lei, ceea ce reprezintă 106,6% faţă de nivelul preconizat. De asemenea, în luna octombrie au fost încasate 543,5 mil.lei, înregistrându-se o depășire a nivelului preconizat cu 76,5 mil.lei, sau cu 16,4%. În raport cu perioada similară a anului 2012, la Bugetul de stat este înregistrată o depăşire a veniturilor încasate cu 535,1 mil.lei, sau cu 11,4% cumulativ de la începutul anului, și cu 66,6 mil.lei  sau cu 14,0% pentru luna octombrie. Ne-am propus să revedem sistemul de sancţionare, astăzi accentele în activitatea funcţionarilor fiscali fiind puse pe educaţia contribuabililor în spiritul conformării fiscale benevole, ci nu pe aplicarea unor sancţiuni dure la cea mai mică abatere, a declarat, solicitat de presă, Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru. În acest context, Ion Prisăcaru a mai menţionat că dau roade noile abordări şi practici în interacţionarea cu agenţii economici, atât în capitală, cât şi în raioanele ţării reprezentanţii SFS practicând pe larg organizarea de întrevederi şi seminare de instruire cu agenţii economici, în cadrul cărora ei sunt instruiţi şi informaţi referitor la prevederile legislaţiei în vigoare la subiectele ce ţin de domeniul fiscal.   Foto: andreeavass.ro

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events