Reacția Serviciul Fiscal de Stat în legătură cu informațiile eronate apărute în mass-media referitor la impozitarea remitențelor

01/11/2019

    Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștință că remitențele de peste hotare nu sunt supuse impozitării.

    Potrivit prevederilor Codului fiscal, persoanele fizice rezidente, cetățeni ai Republicii Moldova, sunt obligate să achite impozit pe venit din veniturile obținute de peste hotarele Republicii Moldova doar în următoarele cazuri:

   a) dacă veniturile sunt obținute din afara Republicii Moldova, activitatea fiind desfășurată în Republica Moldova;

   b) venitul se califică a fi din investiții sau financiar (de exemplu dividende, dobânzi, royalty).

       Astfel, veniturile obținute de cetățenii Republicii Moldova din munca de peste hotare nu cad sub incidența prevederilor menționate și nu sunt supuse impozitării în Republica Moldova.

      Totodata, în anul curent, Serviciul Fiscal de Stat, urmare a examinării informațiilor recepționate de la instituțiile financiare, a depistat circa 380 persoane fizice, care activează în Republica Modova dar obțin venituri importante și din prestarea serviciilor unor companii IT nerezidente. Din lista persoanelor identificate, 47 contribuabili și-au onorat de sine stătător obligația de declarare și achitare a impozitului pe venit (suma veniturilor declarate constituind 20,81 milioane lei).

    Drept urmare, Serviciul Fiscal de Stat recent a inițiat acțiuni de conformare voluntară față de persoanele identificate ce nu au depus declarațiile corespunzătoare. Contribuabilii respectivi sînt invitați la Direcțiile de deservire fiscală teritoriale pentru explicarea prevederile actelor legislative cu acordarea unui termen rezonabil pentru prezentarea voluntară a declarației pe venit.

     La moment, deja 12 persoane fizice s-au conformat voluntar și au prezentat declarațiile cu privire la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale 2017-2018, declarând venit impozabil obținut în valoare totală de 17, 5 milioane lei și impozit pe venit în sumă totală de 3 milioane lei.

   SFS va continua activitățile de conformare fiscală voluntară a contribuabililor persoane fizice.

Похожие новости

Peste 32 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în 10 luni ale anului curent - creștere de peste 1,6 miliarde de lei față de perioada similară a anului precedent
01/11/2019
Peste 32 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în 10 luni ale anului curent - creștere de peste 1,6 miliarde de lei față de perioada similară a anului precedent
O nouă ședință publică vizavi de proiectul SIA „Registrul Electronic al Angajaților”
31/10/2019
O nouă ședință publică vizavi de proiectul SIA „Registrul Electronic al Angajaților”
Serviciul Fiscal de Stat – participant la campania „Un arbore pentru dăinuirea noastră”
28/10/2019
Serviciul Fiscal de Stat – participant la campania „Un arbore pentru dăinuirea noastră”
Acțiuni de sporire a nivelului de conformare a contribuabililor desfășurate de către Serviciul Fiscal de Stat în vederea respectării legislației în vigoare privind aplicarea echipamentelor de casă și de control (ECC)
21/10/2019

news-events