Cu ocazia Zilei Internaționale a Oamenilor în Etate, sărbătorită în fiece an, la 1 octombrie, la IFS pe raionul Călărași au fost invitați veteranii din fiscalitate, care în prezent sunt pensionari. Fiind așteptați cu drag foștii noștri colegi, s-a întâmplat, spre regretul nostru comun, că, din varii motive, nu toți au avut posibilitatea de a da curs invitației. La întâlnirea de suflet ce a avut loc, oaspeților le-au fost adresate urări de bine, cu exprimarea recunoștinței pentru efortul depus pe parcursul întregii veți la dezvoltarea sistemului fiscal și la educarea tinerei generații de fiscaliști. În cadrul evenimentului, dragii noștri veterani ai fiscului și-au amintit, la o ceașcă de cafea, de activitățile desfășurate în Serviciul Fiscal, despre munca peste program, necesară pentru îndeplinirea obligațiunilor de serviciu etc. În semn de recunoștință pentru aportul ce l-au avut la dezvoltarea autorității fiscale naționale și pentru munca cu dăruire de sine de care au dat dovadă, veteranilor fiscului de la Călărași li s-au înmânat niște cadouri, nefiind trecuți cu vederea nici cei care nu au avut posibilitatea să vină la eveniment. În mesajele adresate foștilor colegi, șeful IFS Călărași, Mai Tverdohleb, a menționat că nicio mențiune nu poate răsplăti pe deplin profesionalismul și devotamentul cauzei nobile de a administra cât mai eficient procesul de colectare de venituri la bugetul țării noastre, manifestate de ei pe parcursul tuturor anilor ce i-au dedicat Serviciului Fiscal de Stat. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md