Rezultate ale acțiunilor de conformare benevolă

30/03/2015
În scopul popularizării legislației fiscale și sporirea gradului de conformare, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Dondușeni, în perioada lunii martie 2015, a desfășurat 3 seminare de instruire la care au participat 53 de agenți economici din sectorul bugetar și cel privat, inclusiv și cei nou-înregistrați. În cadrul lor au fost discutate chestiuni legate de 25 martie - termenul limită de prezentare a Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit; modul de întocmire a dărilor de seamă fiscale și a dărilor de seamă corectate; înregistrarea facturilor fiscale în RGGEFF; modificările curente ale legislației fiscale. Conform Programului de conformare benevolă a contribuabililor și în scopul majorării încasărilor la buget, au avut loc  2 ședințe de lucru cu agenții economici din sector, a căror plăți la bugetul public național s-au micșorat comparativ cu perioada de dare de seamă precedentă. Potrivit acțiunilor întreprinse cu privire la necesitatea conformării benevole și lărgirea bazei impozabile, pe perioada lunii martie 2015 și-au legalizat activitatea de antreprenori 5 persoane, prin deschiderea patentei de întreprinzător, 126 persoane - prin prelungirea termenului de valabilitate a patentei de întreprinzător. Ca urmare, au fost achitate plăți la bugetul public național în sumă de 30,4 mii lei. De asemenea, au fost organizate 5 seminare de instruire internă la care au fost aduse la cunoștință repetat actele legislative și normative.  În  perioada de referință angajații IFS pe raionul Dondușeni au efectuat 13 controale fiscale prin metoda verificării operative la agenții economici din sfera comerțului produselor alimentare, în cadrul cărora au fost depistate încălcări, precum: ne eliberarea bonului MCC - 4 cazuri, pentru care au fost aplicate amenzi fiscale în mărime de 20,0 mii lei; neprezentarea la prima cerere a documentelor de proveniență a mărfurilor expuse comercializării – 3 cazuri, pentru care au fost aplicate amenzi fiscale în mărime de 40,0 mii lei, conform Codului Fiscal. Au fost depistate 4 persoane ce practicau activitate ilicită. Drept rezultat al acțiunilor de control, au fost întocmite 14 procese-verbale cu privire la contravenție, pentru care vor fi aplicate amenzi, conform Codului Contravențional în suma totală de 16,0 mii lei.  Foto: evolllution.com

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events