Seminar comun organizat la Briceni pe teme fiscale

22/01/2014
Chişinău, 22 ianuarie 2014 - Recent, IFS Briceni, în colaborare cu reprezentanții Cancelariei de stat Edineț şi  ai Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, au organizat un seminar de informare - „Noutăți fiscale aplicabile în anul 2014” -,  pentru  primari, secretari, inginerii cadastrali, contabili, precum și perceptorii fiscali din cadrul Serviciilor de colectare a impozitelor  şi taxelor locale din toate 28 de primării ale raionului Briceni. În cadrul seminarului, obiectivul căruia a fost sporirea nivelului de informare a participanților privind probleme actuale din domeniul legislaţiei fiscale şi modificările aduse Codului fiscal în anul 2014, moderatorii au făcut o prezentare amplă a acestor modificări și completări. Totodată, au relatat despre modul de administrare a procesului de administrare de către autoritățile administrației publice locale a taxelor locale, precum şi despre măsurile de prevenire şi combatere a evaziunilor fiscale. De asemenea, participanții au fost familiarizați cu privire la modul de administrare a impozitului pe bunurile imobiliare, precum și cu modificările primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Participanții la seminar  au menționat eficiența și importanța unor astfel de întruniri, solicitând organizarea și altor seminare de acest gen. Un alt seminar, cu aceiași tematică, a fost organizat în sala de ședințe a Primăriei  Briceni, la care au participat agenți economici din teritoriul administrat.Foto: mgr-seminare.de

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events