Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat o acțiune amplă de verificare a agenților economici din municipiul Chișinău

13/12/2016
    Sâmbătă, 10 decembrie, Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat o acțiune amplă de verificare a agenților economici din municipiul Chișinău ce practică activitate în domeniul comerțului. Drept rezultat al acțiunilor întreprinse, din cele 66 controale fiscale efectuate prin metoda verificării operative, au fost stabilite încălcări în cadrul a 62 controale, valoarea sancțiunilor fiscale ce urmează a fi aplicate pentru încălcările constatate constituie 330 mii lei și a sancțiunilor contravenționale - 50,5 miii lei. 
    În cadrul verificărilor au fost stabilite preponderent încălcări privind disciplina de casă - 51 de cazuri de neaplicare a mașinii de casă și control la efectuarea decontărilor în numerar, sau existența excedentului în casiere, nejustificat documentar, 15 cazuri neasigurare a accesului în încăperile agentului economic și/sau neprezentarea informațiilor/ documentelor necesare organului fiscal. 
    Reamintim că, începând cu 1 octombrie 2016, Serviciul Fiscal de Stat a reinițiat procedura de planificare a controalelor. În procesul controalelor fiscale Serviciul Fiscal de Stat preponderent va ține cont de comportamentul fiscal și de nivelul de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislației fiscale. Acțiuni similare se vor desfășura în permanență, inclusiv pe întreg teritoriul republicii. Consecințele nerespectării legislației în vigoare de cele mai multe ori sunt net inferioare avantajelor aferente. Nerespectarea prevederilor legislației în vigoare prezintă un risc atât pentru contribuabil, cât și pentru societate în întregime. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă agenții economici de a exercita onest obligațiile lor, iar cetățenii de a-și valorifica dreptul de a cere bonul de casă pentru cumpărăturile efectuate.

                                               

Похожие новости

Eforturi de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”
13/12/2016
Eforturi de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”
IFS Anenii Noi: instruire fiscală în clasele superioare de liceu
13/12/2016
IFS Anenii Noi: instruire fiscală în clasele superioare de liceu
IFS Drochia: atenție față de cei mai triști ca noi
13/12/2016
IFS Drochia: atenție față de cei mai triști ca noi
Acțiuni de verificare a activității de transport de pasageri
13/12/2016
Acțiuni de verificare a activității de transport de pasageri
news-events