Serviciul Fiscal de Stat prezintă Raportul de activitate pentru 6 luni ale anului 2024

07/08/2024
Serviciul Fiscal de Stat își desfășoară activitatea sa având la bază principiul transparenței. În acest context, autoritatea fiscală prezintă cu regularitate rezultatele activității sale pe domeniile de competență.

Pe parcursul a 6 luni ale anului 2024, la BPN au fost acumulate venituri administrate de SFS în sumă de 34,7 miliarde lei, mai mult cu 3,61 miliarde lei, sau cu 11,6% față de perioada similară a anului 2023. Comparativ cu sarcina stabilită (34,05 miliarde lei), la BPN au fost acumulate venituri cu 647,25 milioane lei mai mult, sau cu 1,90%.

La situația din 30 iunie 2024, conform datelor din sistemul informațional al SFS se înregistrează restanță la plăți de bază în sumă totală de 1,76 miliarde lei. În scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, pe parcursul a 6 luni  ale anului 2024, de către SFS, urmare a acțiunilor întreprinse au fost încasate 1,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă mai mult față de perioada similară a anului precedent cu 67,9 milioane lei, sau cu 4,3%, inclusiv:
  • 928,6 milioane lei – încasări din conturile bancare ale contribuabililor restanțieri și debitorilor acestora, sau cu 80,1 milioane lei mai puțin față de aceeași perioada a anului 2023;
  • 21,7 milioane lei – mijloace bănești ridicate din casieriile contribuabililor restanțieri, sau cu 0,67 milioane lei mai mult față de aceeași perioada a anului 2023;
  • 559,7 milioane lei – încasări urmare a întreprinderii acțiunilor preliminare în vederea recuperării creanțelor fiscale, sau cu 11,6 milioane lei mai mult față de perioada similară a anului precedent.
Pe parcursul semestrului I al anului 2024, în conformitate cu prevederile Programului de conformare pentru anul 2023 au fost monitorizați 1655 contribuabili din mai multe segmente ale economiei naționale. La situația din 30 iunie 2024 aferent eșantionului de contribuabili monitorizați prin prisma Programului de conformare voluntară, au fost achitate obligații fiscale la Bugetul public național în sumă totală de 343,7 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 28% față de perioada similară a anului precedent.

La fel, în primul semestru al anului 2024, SFS a efectuat 295 controale fiscale conform listelor de control planificate anual/lunar, cu 26 controale mai puțin comparativ cu perioada similară a anului 2023, fiind înregistrată o reducere de circa 8%. De asemenea, în perioada de referință au fost efectuate 1645 controale fiscale operative planificate, cu 348 controale mai puțin comparativ cu semestrul I al anului 2023, în descreștere cu 18%. Rezultativitatea controalelor fiscale constituie 99%.

Serviciul Fiscal de Stat continuă să fie o autoritate modernă și inovatoare punând la dispoziția contribuabililor soluții moderne și eficiente. În acest sens, la situația din 30 iunie anul curent, 68,42% din serviciile ale cărui proprietar este SFS, sunt prestate în format digital.

În contextul simplificării și eficientizării interacțiunii cu contribuabilii au fost realizate următoarele:
  • Integrarea SI „Activitatea independentă” cu Serviciul Guvernamental de plăți electronice (MPay);
  • Lansarea Certificatului de rezidență în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”;
  • Lansarea funcționalului de semnare electronică a facturii fiscale în cadrul SIA „e-Factura” de către persoana fizică, în calitate de cumpărător;
  • Lansarea Confirmării veniturilor obținute în Republica Moldova de persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova în cadrul MCabinet;
  • Lansarea modulului „Schimbul automat de date conform Standardului Comun de Raportare” în cadrul SIA „Contul curent al contribuabilului”, care asigură transmiterea de către instituțiile financiare raportoare către SFS a informațiilor privind conturile financiare ale persoanelor nerezidente în scopul realizării schimbului automat de informații conform Legii nr. 69/2023;
  • Lansarea SIA „Managementul riscurilor de conformare”, care asigură realizarea în mod automatizat a acțiunilor de identificare și conformare a contribuabililor care nu au prezentat dările de seamă fiscale în termenele stabilite de legislație.
SFS menționează că, va continua întreprinderea măsurilor în vederea realizării angajamentelor în partea ce ține de dezvoltarea și digitalizarea serviciilor electronice eficiente și calitative pentru contribuabili, majorarea gradului de conformare fiscală și crearea unui climat favorabil mediului de afaceri. Astfel, se propune realizarea următoarelor priorități: asigurarea implementării acțiunilor din Planului național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, realizarea cu succes a primului schimb automatizat de informații privind conturile financiare, continuarea procesului de digitalizare a serviciilor fiscale și automatizarea proceselor de administrare fiscală.

Raportul de activitate al SFS pentru perioada ianuarie-iunie 2024 poate fi examinat aici.

Похожие новости

Simplificarea procedurilor pentru contribuabili cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control
07/08/2024
Simplificarea procedurilor pentru contribuabili cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Factura”
06/08/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Factura”
Precizările SFS referitor la aplicarea taxelor locale pentru anul 2024 în orașul Chișinău
06/08/2024
Precizările SFS referitor la aplicarea taxelor locale pentru anul 2024 în orașul Chișinău
Informații operative privind încasările la BPN administrate de SFS în 7 luni ale anului 2024
01/08/2024
Informații operative privind încasările la BPN administrate de SFS în 7 luni ale anului 2024
news-events