Serviciul Fiscal de Stat acordă o atenție deosebită conformării benevole a contribuabililor în toate domeniile economiei naționale. Astfel, este foarte important ca fiecare membru al societății să conștientizeze importanța conformării benevole și să-și aducă aportul său în bugetul public național prin achitarea în volum deplin a impozitelor și taxelor ce-i revin.
În scopul minimalizării cazurilor de eschivare de la plata impozitelor, taxelor și a altor plăți obligatorii a unor contribuabili, SFS desfășoară cu regularitate activități de conformare fiscală, ce au ca scop majorarea nivelului de disciplină fiscală.
În acest sens, SFS lansează suportul său informațional către persoanele care prestează servicii foto, video și muzicale.
Orice activitate, potrivit legislației, cu excepția muncii efectuate în baza contractului (acordului) de muncă, desfășurată de către o persoană, având drept scop obținerea venitului, sau în urma desfășurării căreia, indiferent de scopul activității, se obține venit se califică a fi activitate de întreprinzător
Activitatea de întreprinzător urmează fi a înregistrată în una din formele stabilite de Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali nr. 220-XVI din 19.10.2007. În acest sens, informăm că activitatea de întreprinzător poate fi realizată sub formă de:
• Întreprinzător individual (ÎI) care este persoana fizică, cu capacitate deplină de exercițiu, cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin sau apatrid, domiciliat în Republica Moldova, care practică activitate de întreprinzător, în nume și pe risc propriu, fără a constitui o persoană juridică și este înregistrat în modul stabilit de lege.
• Societatea cu răspundere limitată (SRL) este societatea comercială cu personalitate juridică, al cărei capital social este divizat în părți sociale conform actului de constituire și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societăţii.
De asemenea, remarcăm că activitatea din domeniul deservirii muzicale a ceremoniilor, inclusiv regizarea ceremoniilor conform legislaţiei în vigoare, la dorința persoanei respective (muzicantului sau regizorului de ceremonii), poate fi desfăşurată și în baza patentei de întreprinzător (poziţia 2.31. din anexa la Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93 –XIV din 15.07.1998). În acest context, solicitantul, pentru procurarea patentei de întreprinzător, depune cerere la Direcția deservire fiscală teritorială pe raza căruia îşi are domiciliul sau la locul de desfăşurare a activităţii.
La cererea de eliberare a patentei pentru activitatea preconizată, solicitantul patentei de întreprinzător este obligat să anexeze documentele confirmative de achitare a taxei pentru patentă şi a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza patentei de întreprinzător sau actele care confirmă scutirea de plata contribuţiei, precum şi documentele ce confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Este de remarcat că titularul patentei, în relaţiile de drept civil acţionează în numele său, iar patenta este valabilă numai pentru titularul ei şi nu poate fi transmisă altei persoane.
Cu referire la obligațiile fiscale care survin pentru contribuabil, ca urmare a formei organizatorice înregistrate, recomandăm de a consulta Ghidul contribuabilului începător – aspecte fiscale.
Totodată, SFS desfășoară cu regularitate acțiuni de verificare a persoanelor fizice ce prestează servicii foto, video sau de deservire muzicală a ceremoniilor.
Astfel, în perioada lunii mai a anului curent, inspectorii fiscali au desfășurat controale de specialitate, întocmind 61 de procese verbale pentru desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă conform legii (contravenție prevăzută de art. 263 (1) din Codul Contravențional al RM).
Drept rezultat, SFS va aplica sancțiuni contravenționale în sumă de 91 500 lei.
Acțiunile de conformare , dar și de verificare a conformării vor continua.