Studenții Academiei de Studii Economice a Moldovei în atenția Serviciului Fiscal de Stat

24/03/2017
Serviciul Fiscal de Stat continuă să desfășoare programul de conformare voluntară a contribuabililor. De această dată, SFS promovează aspecte fiscale în rândurile viitorilor contabili și analiști financiari.
Astfel, SFS, în parteneriat cu Academia de Studii Economice, a desfășurat un concurs cu genericul: “Radiografia economiei Republicii Moldova prin prisma administrării fiscale. Studii de analiză economică-financiară”.
Evenimentul a avut loc astăzi, 24 martie 2017 și are drept scop transpunerea în viață a obiectivelor de ridicare a calităților tinerilor specialiști în domeniul fiscalității. Inițial participanții au fost instruiți în cadrul unui cerc științific cu tematica ,,Analiza economică-financiară a entităților” care activează sub egida catedrei facultății de Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei, în colaborare cu: Serviciul Fiscal de Stat, Î.S. FISCSERVINFORM și cu Publicația periodică ,,Monitorul Fiscal FISC.MD". Instruirile au avut rolul de a spori dezvoltarea cunoștințelor din domeniul analizei economico-financiare și a fiscalității prin crearea unui cadru propice dezbaterilor și schimburilor de opinii între cadre didactice, studenți și practicieni din domeniul fiscal-financiar.
Astfel, după finalizarea ciclului de instruiri a urmat concursul care a cuprins 3 probe: analiza economică-financiară la nivel de ramură, analiza administrării fiscale la nivel de ramură și proba creativă.
Prima probă prevede o scurtă descriere a industriei, evoluția generală a sectorului în perioada 2010-2015, analiza principalilor competitori în industrie. A doua probă presupune efectuarea analizei structurii impozitelor achitate în dinamică, a evoluției sistemului fiscal; analiza conformării și a decalajului fiscal la nivel de ramură. Ultima probă constă în stimularea capacității creatoare.
Rezultatele concursului au fost anunțate de un juriu creat din reprezentanți ai SFS, FSI și PP Monitorul Fiscal ,,FISC.MD” și ASEM, învingătorilor fiindu-le înmânate diplome și cadouri.

Galeria foto a noutății:

Похожие новости

Funcționari fiscali instruiți în domeniul STOP CORUPȚIEI!
22/03/2017
Funcționari fiscali instruiți în domeniul STOP CORUPȚIEI!
De astăzi Declarația precompletată disponibilă pentru persoane fizice cetățeni
21/03/2017
De astăzi Declarația precompletată disponibilă pentru persoane fizice cetățeni
AVIZ! Ultima săptămână de prezentare e declarațiilor privind impozitul pe venit pentru contribuabilii care desfășoară activitate de întreprinzător!
21/03/2017
AVIZ! Ultima săptămână de prezentare e declarațiilor privind impozitul pe venit pentru contribuabilii care desfășoară activitate de întreprinzător!
Aspecte privind determinarea obligațiilor fiscale aferente anului 2016 pentru persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător
21/03/2017
Aspecte privind determinarea obligațiilor fiscale aferente anului 2016 pentru persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător
news-events