Studenții Colegiului de Comerț al ASEM, la discuții cu Directorul SFS Olga Golban

20/03/2024
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, doamna Olga Golban s-a întâlnit cu un grup de circa 60 de studenți din cadrul Colegiului de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova, în contextul campaniei internaționale de educație financiară Global Money Week 2024 (GMW 2024), care are loc în perioada 18 – 24 martie 2024. Evenimentul a avut loc cu suportul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova.

Doamna Olga Golban a apreciat interesul studenților pentru educația financiară, îndemnându-i să creadă în propriile forțe, să învețe bine disciplinele pe care le au, iar la finalizarea studiilor superioare să aibă curajul să se alăture echipei Serviciului Fiscal de Stat, sau a Ministerului Finanțelor: „Acum 16 ani am absolvit și eu Academia de Studii Economice din Moldova și ulterior am acceptat provocarea de a activa în cadrul autorității fiscale, pentru a înțelege mult mai bine cum funcționează sistemul fiscal al țării. Iată că acest tărâm al fiscalității m-a fascinat întratât că îmi continui activitatea deja de 16 ani în cadrul Serviciului Fiscal de Stat”.

Directorul SFS a familiarizat studenții cu activitatea autorității fiscale, care sunt funcțiile prevăzute de lege, misiunea, viziunea și scopul, valorile, tipurile de impozite și taxe, modalitatea de calculare a acestora, sursele de venit ale cetățenilor Republicii Moldova, serviciile prestate contribuabililor, precum și diversele regimuri fiscale aplicate în țara noastră.

Totodată, dna Olga Golban a explicat stundeților Colegiului de Comerț al ASEM despre necesitatea achitării impozitelor, precum și beneficiile care le aduce acest fapt contribuabilului, precum și societății în întregime. „Acești bani se folosesc apoi pentru a finanța anumite unități sau servicii, cum sunt spitalele, școlile, muzeele, bibliotecile, parcurile și zonele de agrement. Dacă nu ar exista taxe și impozite, am avea mai puțină securitate și cultură, mai puține drumuri, spitale, școli, muzee, biblioteci publice și autobuze, mai puțină apă curată etc. Când toată lumea plătește taxe și impozite, toată lumea are de câștigat”, a conchis directorul SFS.

La final, studenții au participat la un quiz, iar cei mai activi dintre aceștia au beneficiat de premii din partea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova.

Похожие новости

În atenția contribuabililor care doresc restituirea sumei impozitului pe venit achitat/ reținut în plus
15/04/2024
În atenția contribuabililor care doresc restituirea sumei impozitului pe venit achitat/ reținut în plus
Orar extins în perioada recepționării Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2023 de la persoanele fizice (cetățeni)
09/04/2024
Orar extins în perioada recepționării Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2023 de la persoanele fizice (cetățeni)
Modalitatea de calculare a impozitului pe venit de către persoanele fizice care înregistrează creștere de capital
01/04/2024
Modalitatea de calculare a impozitului pe venit de către persoanele fizice care înregistrează creștere de capital
Referitor la utilizarea scutirii personale pentru anul 2023 de către persoanele fizice-cetățeni
29/03/2024
Referitor la utilizarea scutirii personale pentru anul 2023 de către persoanele fizice-cetățeni
news-events