Ziariştii au discutat cu Şeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul primei şedinţe a Clubului de presă iniţiat de IFPS

13/03/2014
Chişinău, 12 martie 2014 – Informaţia este oxigenul democraţiei, iar democraţia ar fi de neconceput fără accesul liber al publicului la informaţii, a declarat Şeful SFS, Ion Prisăcaru, la prima şedinţă a Clubului de presă, cu participarea ziariştilor specializaţi pe subiecte economice. Conform unor iniţiative recente, şedinţele acestui Club de presă vor avea loc a doua zi de marţi a fiecărei luni, ziariştii şi experţii în economie având posibilitatea de a dialoga pe viu cu reprezentanţii conducerii SFS asupra subiectelor de interes comun.  În cadrul şedinţei, Ion Prisăcaru a relevat că actuala conducere a SFS pune accentele pe promovarea unei ample strategii de comunicare cu instituţiile media.  Lipsa transparenţei în viaţa politică şi în actul de guvernare reprezintă unul dintre obstacolele cele mai greu de depăşit de către o societate democratică, în care cetăţenii să aibă încredere în oamenii politici şi în guvernanţi. Accesul neîngrădit la informaţie reprezintă un element esenţial al unei bune conduceri, dar şi un motor eficient de promovare a reformelor de modernizare a ţării noastre, conducerea SFS propunându-şi să transforme autoritatea fiscală într-o instituţie care oferă servicii de calitate contribuabililor şi le este prietenoasă, după modelul Suediei,  a mai punctat Ion Prisăcaru. Solicitaţi de către ziarişti, reprezentanţii SFS au explicat mai multe momente neclare din domeniul fiscal, o atenţie sporită fiind acordată completării şi depunerii în termen (până la 31 martie curent) a declaraţiei pe venit. De asemenea, părţile au discutat mai multe probleme ce ţin de eradicarea fenomenului evazionist, ziariştii reiterând faptul că, pentru a obţine succese palpabile în acest sens, este nevoie de voinţă politică.    Pe finalul întrevederii, funcţionarii fiscali le-au mulţumit jurnaliştilor pentru prezenţă şi i-au îndemnat să vină, pentru a doua şedinţă a Clubului de presă, cu propuneri privitor la completarea agendei. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events