Ziua cunoștințelor e sărbătoare și la IFS Călărași

03/09/2015
Începutul unui nou an școlar e prilej de sărbătoare pentru copii și profesori, dar și pentru inspectorii fiscali, care nu întârzie să salute elevii și să le dorească mult succes pe tărâmul cunoștințelor. În această frumoasă zi de toamnă, inspectorii au fost alături de elevi, pentru a reitera legătura de prietenie dintre contribuabili și Serviciul Fiscal de Stat. Inspectorii fiscali au adresat elevilor, părinților și profesorilor un mesaj de bun revenit la şcoală după o vacanță binemeritată, ale cărei amintiri le sunt proaspete în memoria afectivă. Munca perseverentă nu va fi în zadar, căci satisfacţiile şcolare vor veni prin tot ce vor dobândi bun, frumos şi folositor pentru mintea şi inima de copil. Trăim într-o lume aflată într-o expansiune accelerată, a cunoaşterii şi civilizaţiei, cu care trebuie să ţinem pasul. Şcoala ajută copiii prin tot ce învăţă, pentru a avea instrumentele necesare de a face faţă la această provocare continuă, de adaptare la nou. Cel mai frumos cadou pe care maturii îl pot oferi copiilor este independența și încrederea în sine.   Fiscaliștii de la Călărași și-au propus implicare în viața școlii, să fie partenerii eforturilor în programele şi proiectele derulate de şcoală, pentru a putea arăta copiilor un alt mod de implicare, de percepere a realităţii, de cunoaştere a lumii şi de învăţare. Rezultatul acestei implicări va fi majorarea civismului fiscal, îmbunătățirea condițiilor de trai în țară, creșterea încrederii în forțele proporii, reducerea exodului de creiere din Republica Moldova. Galeria foto a noutatii: Foto: arhivă

Похожие новости

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events