Chiar dacă au careva necesități speciale, aceste persoane sunt ca toți ceilalți, cu vise, aspirații, dar și provocări zilnice. Or, provocările simple le cer mult mai mult efort pentru a le depăși. La 03 decembrie curent, de Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, funcționarii IFS Călărași au venit cu un mic semn de atenție la copii Asociației Dorința din Călărași, la cei pe care viața, un accident, destinul, o greșeală i-a inclus în această categorie. Dar cele mai importante lucruri pe care oamenii le pot dărui unii altuia sunt dragostea, susținerea, înțelegerea. Emoțiile copiilor, atunci când îi vizităm și le aducem nici daruri, ne demonstrează că o societate normală nu poate fi construită în lipsa unor poduri de solidaritate socială. E adevărat că funcționarii fiscali vin la acești copii doar cu ocazii speciale, dar ne alină gândul, că lucru nostru zi de zi aduce plusvaloare pentru ei, dar și pentru toți cetățenii din Republica Moldova. De la începutul anului curent s-au încasat la Bugetul Public Național 141,8 milioane lei, inclusiv la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat 56,5 milioane lei. Iar 9,8% din această sumă a fost încasată forțat de la cei care nu au dorit să se conformeze voluntar la legislația fiscală. Galeria foto a noutatii: Foto: www.fisc.md