Sequence 507 from 01-10-2021

  • 28 Taxa pe valoarea adaugată
  • 28.17 Cotele TVA

28.17.41

Pentru ce perioadă sînt aplicabile prevederile Legii nr.76/2021 referitor la aplicarea cotei TVA în mărime de 6% aferent mărfurilor/serviciilor realizate în cadrul activităților, atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei (HORECA)?

      Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.76/2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-128 art.157 din 21.05.2021), în redacția Legii nr.123 din 23 septembrie 2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.230-237 din 1 octombrie 2021) pe perioada stării de urgenţă, declarată de către Parlament pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, şi/sau pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică, declarată de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, prin derogare de la prevederile art.96 din Codul fiscal nr.1163/1997, la produsele alimentare şi/sau la băuturi, cu excepţia producţiei alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoţite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei, de asemenea la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei, se stabileşte cota TVA în mărime de 6%.
       Conform prevederilor art.56 alin.(1) din Legea nr.100/2017 actele normative intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul actului normativ, care nu poate fi anterioară datei publicării.
          Conform prevederilor art.2 din Legea nr.76/2021 prin derogare de la prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, legea respective intră în vigoare la data de 1 octombrie 2021. Comisia naţională extraordinară de sănătate publică prin Hotărârea nr.61 din 9 septembrie 2021 în perioada 10 septembrie - 30 octombrie 2021 a declarat stare de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
       Astfel, în contextul prevederilor art.2 din Legea nr.76/2021, pentru mărfurile/serviciile realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei (HORECA) se va aplica cota redusă a TVA în mărime de 6% pentru perioada 1 octombrie – 30 octombrie 2021. În cazul în care va fi prelungită perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr.61 din 9 septembrie 2021, respectiv, va fi prelungită și perioada de aplicabilitate a cotei reduse a TVA stabilită prin Legea nr.76/2021.”
     
       Arhiva
      Din ce dată întră în vigoare prevederile Legii nr.76/2021 referitor la aplicarea cotei TVA în mărime de 6% aferent mărfurilor/serviciilor realizate în cadrul activităților, atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei (HORECA)?
      Potrivit prevederilor Legii nr.76/2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-128 art.157 din 21.05.2021), pe perioada stării de urgență, declarată în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, și/sau pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, prin derogare de la prevederile art.96 din Codul fiscal nr.1163/1997, la produsele alimentare și/sau la băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoțite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei, de asemenea la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanță sau tabără de vacanță, care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei, se stabilește cota TVA în mărime de 6%. Conform prevederilor art.56 alin.(2) din Legea nr.100/2017, pentru legile care modifică Codul fiscal, Codul vamal şi Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal, precum şi pentru legile de punere în aplicare a titlurilor Codului fiscal şi a legilor ce țin de politica fiscală, data intrării în vigoare trebuie să survină nu mai devreme de 6 luni de la data publicării legilor respective. Astfel, luînd în considerație faptul că Legea nr.76/2021 (inițiativă legislativă a deputaților din Parlamentul RM) conține norme de politică fiscală privind cotele de impozitare cu TVA, prevederile acesteia întră în vigoare nu mai devreme de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Temei:(Scrisoarea Ministerului Finanțelor nr.15/3-06/313 din 21.06.2021)
news-events