Sequence 509 from 01-10-2021

  • 34 Echipamente de casă şi de control (ECC)
  • 34.1 Aspecte generale

34.1.18

Urmează a fi programate prin completarea cu un nivel nou a cotei TVA de 6% echipamentele de casă și de control, utilizate în cadrul acordării serviciilor realizate în cadrul activităţilor atribuite la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei (HORECA), pe perioada stării de urgenţă, declarată în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare?

În conformitate cu art.1 din Legea nr.76/2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-128 art.157 din 21.05.2021), în redacția Legii nr.123 din 23 septembrie 2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.230-237 din 1 octombrie 2021) pe perioada stării de urgenţă, declarată de către Parlament pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, şi/sau pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică, declarată de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, prin derogare de la prevederile art.96 din Codul fiscal nr.1163/1997, la produsele alimentare şi/sau la băuturi, cu excepţia producţiei alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoţite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei, de asemenea la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei, se stabileşte cota TVA în mărime de 6%.

Conform prevederilor art.56 alin.(1) din Legea nr.100/2017 actele normative intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul actului normativ, care nu poate fi anterioară datei publicării.

Conform prevederilor art.2 din Legea nr.76/2021 prin derogare de la prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, legea respective intră în vigoare la data de 1 octombrie 2021. Comisia naţională extraordinară de sănătate publică prin Hotărârea nr.61 din 9 septembrie 2021 în perioada 10 septembrie - 30 octombrie 2021 a declarat stare de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

 Astfel, în contextul prevederilor art.2 din Legea nr.76/2021, pentru mărfurile/serviciile realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei (HORECA) se va aplica cota redusă a TVA în mărime de 6% pentru perioada 1 octombrie – 30 octombrie 2021.

În cazul în care va fi prelungită perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr.61 din 9 septembrie 2021, respectiv, va fi prelungită și perioada de aplicabilitate a cotei reduse a TVA stabilită prin Legea nr.76/2021.

Conform Cerințelor tehnice în mașina de casă și de control/imprimanta fiscală pot fi programate cel puțin 4 nivele de cotă TVA, de exemplu A (= 20%), B (= 8%), C (=12%), D (= 6%).

Ținând cont de cele expuse, agenții economici sunt obligați să se adreseze la furnizorii/centrele de asistență tehnică, care dețin certificatul de înregistrare în calitate de centru de asistență tehnică pentru mașinile de casă și de control/imprimante fiscale, și să programeze prin completarea cu un nivel nou de cotă TVA de 6% pentru serviciile și mărfurile menționate.

Totodată menționăm, că în perioada până la programarea mașinii de casă și de control/imprimantei fiscale prin completarea cu un nivel nou de cotă TVA de 6%  la completarea Registrului MCC/IF să va înscrie suma TVA recalculată.

news-events