Sequence 270 from 28-07-2023

  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.2 Persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător
  • 29.2.4 Creşterile şi pierderile de capital

29.2.4.22

Cum se determină creșterea de capital în cazul separării unui teren în două terenuri noi cu atribuirea fiecărui teren număr cadastral și ulterior înstrăinării unui teren din acestea?

    În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, baza valorică a activelor de capital se confirmă documentar conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor şi constituie valoarea de piaţă a activelor de capital (la data dobândirii dreptului de proprietate) obţinute prin moștenire, titlu de donaţie.
     Bază valorică a activelor de capital obținute prin moștenire, titlu de donație, se confirmă conform ordinul Ministerului Finanțelor nr. 40 din 06.02.2018.
     Conform pct. 3 și pct. 4 din Anexa la Ordinul menționat, confirmarea documentară se asigură prin următoarele modalități:
   1) certificatul de moştenitor legal sau contractul (actul) de donaţie şi raportul de evaluare emis de către un evaluator competent care confirmă valoarea de piaţă a activului la data dobândirii dreptului de propietate;
    2) certificatul de moştenitor legal sau contractul (actul) de donaţie şi certificatul privind valoarea bunului imobil emis de către entitatea responsabilă să ţină evidenţa de stat a bunurilor imobile.
     Indiferent de data raportului de evaluare, emis de evaluator, acesta (raportul) urmează să conțină valoarea de piață a bunului, estimată la data dobândirii dreptului de proprietate.
    Astfel, baza valorică a activului primit cu titlu de donație de către persoana fizică, constituie valoarea de piață la data dobândirii dreptului de proprietate, indicată în raportul (certificatul) de evaluare, indiferent de data emiterii lui.

news-events