Conform prevederilor art.13 alin.(1) lit. b) din Codul fiscal, subiecţi ai impunerii sunt persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova.
Totodată, art.18 lit. c) al Codului fiscal, prevede că plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare reprezintă sursă de venit impozabilă.
Astfel, veniturile primite de către persoanele fizice rezidente a Republicii Moldova, se impozitează la cotele stabilite la art.15 lit.a) din Codul fiscal şi vor fi declarate în conformitate cu prevederile art.83.