Sequence 265 from 14-06-2019

  • 29 Impozitul pe venit
  • 29.4 Impozitarea nerezidenţilor

29.4.40

Urmează oare a fi eliberat certificat de rezidență (Forma 1-DTA17) agenţilor economici din Unitatea administrativ teritorială din stînga Nistrului?
      În conformitate cu art.4 alin.(1) din Codul fiscal,dacă un tratat internaţional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislaţia fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional.          
     În acest sens, art.793 alin.(9) din Codul fiscal, stabilește că modul de atestare şi confirmare a rezidenţei Republicii Moldova în scopul beneficierii de prevederile convenţiilor (acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri încheiate între Republica Moldova şi alte state se stabileşte de Ministerul Finanţelor.          
      Astfel, potrivit pct. 18-21 din Anexa nr.7 a Ordinului Ministerului Finanțelor privind aprobarea unor formulare-tip ce atestă rezidența și impozitul pe venit achitat de către nerezidenții Republicii Moldova nr.50 din 15 martie 2017, certificatul de rezidenţă se utilizează de către solicitanţi, persoane fizice şi persoane juridice, pentru a atesta rezidenţa pe teritoriul Republicii Moldova. Atestarea rezidenţei solicitantului se efectuează la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Acesta se prezintă plătitorului de venit al statului străin, în original, și se eliberează o dată pe an pentru fiecare persoană juridică rezidentă, indiferent de numărul, regularitatea şi tipul de venit achitat, în baza cererii conform Formei CCR17, depuse de către solicitant, la care se anexează copia contractului/documentului care atestă obţinerea venitului în/din statul străin, cu traducere în limba de stat, cu excepţia contractelor întocmite în limba rusă şi în limba engleză, pentru perioada fiscală în care se solicită certificatul de rezidenţă.         
      Totodată, art.3 alin. (1)-(2) din Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria) nr.173 din 22 iulie 2005, stabilește că în componenţa Republicii Moldova se va constitui unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special Transnistria. Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova şi, în limita împuternicirilor stabilite de Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova, soluţionează problemele date în competenţa ei.        
     În aceiași ordine de idei, conform art.1 din Hotărîrea Guvernului cu privire la regularizarea traficului de mărfuri şi servicii ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior a agenţilor economici din Transnistria, precum şi furnizarea de către aceştia a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice nr.815 din 2 august 2005, începînd cu data de 25 ianuarie 2006, Instituţia publică “Agenţia Servicii Publice” (ASP) ţine evidenţa agenţilor economici din Transnistria care efectuează operaţiuni de export-import, prestează servicii de transport auto şi furnizează reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, atribuindu-le codul IDNO şi înscriind provizoriu datele în Registrul de Stat al Întreprinderilor şi în Registrul de Stat al Organizaţiilor.           
    Este de menționat faptul că convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de RM utilizează în calitate de stat contractant termenul „Moldova” care înseamnă Republica Moldova și, utilizat în sens geografic, înseamnă teritoriul acesteia, cuprins între frontierele sale, alcătuit din sol, subsol, ape și spațiul aerian de deasupra solului și apelor, asupra căruia RM își exercită suveranitatea și jurisdicția sa deplină și exclusivă, în conformitate cu legislația sa internă și cu dreptul internațional.          
      Prin urmare, agentul economic din Unitatea administrativ teritorială din stînga Nistrului poate solicita Certificat de rezidență (Froma 1-DTA17) doar în cazul în care acesta este înregistrat la ASP, dispunînd de cod IDNO și avînd înscrise datele provizorii în Registrul de Stat al Întreprinderilor şi în Registrul de Stat al Organizaţiilor.
news-events