10.1.36
Poate fi oare desfăşurată de către deţinătorul patentei de întreprinzător o activitate care nu este specificată în patenta eliberată persoanei? În conformitate cu art. 3 pct. (1) din legea cu privire la patenta de întreprinzător Nr. 93-XIV din 15 iulie 1998 patenta se eliberează pentru unul din genurile de activitate, a căror listă se anexează la prezenta lege.
Prin urmare, deţinătorul de patentă poate desfăşura doar activitatea specificată în patentă.
29.2.1.7
Constituie oare sursă de venit impozabilă venitul obţinut din arvună în rezultatul nerespectării prevederilor acordului? În conformitate cu art. 18 lit. (n) din Codul Fiscal în venitul brut se includ veniturile obţinute, conform legislaţiei, ca urmare a aplicării clauzei penale, în formă de despăgubire pentru venitul ratat, precum si ca urmare a reţinerii arvunei sau restituirii arvunei.
Prin urmare, venitul obţinut de persoana fizică sub formă de arvună pentru neexecutarea prevederilor acordului, este considerat sursă de venit impozabilă şi este supus impozitării.
29.1.1.6
Unde urmează a fi impuse veniturile obţinute de rezidentul Republicii Moldova în urma producerii, de la locul de reşedinţă, a unui spot publicitar pentru un nerezident al Republicii Moldova.