Sequence 437 from 11-10-2019

  • 36 Primele de asigurare obligatorie de asistență medicală
  • 36.1 Persoanele juridice și fizice ce practică activitate de întreprinzător
  • 36.1.2 Tipurile drepturilor și veniturilor la care se calculează primele de asigurare obligatorie de asistență medicală

36.1.2.1

Urmează a fi calculate primele de asigurare obligatorie de asistență medicală din plățile achitate persoanei fizice pensionar în baza unui contract de prestării servicii?

   În conformitate cu art. 6 din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 (cu modificările şi completările ulterioare), primele de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru angajatori, angajați şi persoane fizice care primesc alte recompense se calculează în funcție de contribuția procentuală la salariu şi la alte recompense, până la deducerea (reținerea) impozitelor şi altor plăți obligatorii stabilite de legislație.
   Potrivit art. 3 din Legea menţionată, prin noțiunea de alte recompense se subînțelege orice altă sumă decît salariul, plătită de angajator în folosul angajatului său, precum şi alte drepturi şi venituri plătite persoanelor fizice, cu excepţia veniturilor, prevăzute la art. 20, 89, 90, 901 din Codul fiscal, la care nu se calculează prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
   Astfel, din sumele achitate persoanelor fizice pensionari prevăzute în contractul de prestări servicii vor fi calculate prime de asigurare obligatorie de asistență medicală.

news-events